Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim Jong-un, reales în funcția supremă a statului nord-coreean. Participare de 99,9% la vot

Kim Jong-un, reales în funcția supremă a statului nord-coreean. Participare de 99,9% la vot

de Redacția Jurnalul    |   

Liderul de la Phenian își păstrează astfel controlul asupra celui mai important organism de conducere al țării.

Parlamentul Coreei de Nord l-a reales pe Kim Jong-un în funcția de președinte al Comisiei pentru Afaceri de Stat, cel mai înalt organism de decizie și guvernare al țării, a anunțat luni agenția oficială de presă KCNA, citată de Le Figaro.

Decizia a fost luată duminică, la Phenian, în prima ședință a noului Parlament, iar autoritățile au anununțat o prezență la vot de 99,9%. Presa de stat susține că realegerea reflectă „voința unanimă a poporului”. Cei 687 de deputați ai noii adunări legislative au fost aleși pe 15 martie.

Oficial, organul legislativ al statului este Adunarea Populară Supremă, însă în practică deciziile importante sunt concentrate în jurul conducerii executive, dominată de Kim Jong-un.

Coreea de Nord a fost fondată în 1948 de Kim Il-sung, bunicul actualului lider, care a instaurat un regim comunist, transmis ulterior în interiorul familiei. După moartea sa, puterea a fost preluată de fiul său, Kim Jong-il, iar din 2011 conducerea a trecut la Kim Jong-un. Sistemul politic rămâne unul autoritar, în care puterea este concentrată în jurul liderului și al aparatului de partid, fără o competiție politică reală.

Analiștii internaționali estimează că actuala sesiune a Parlamentului nord-coreean ar putea include și dezbateri privind modificări constituționale. Printre acestea s-ar putea regăsi definirea oficială a relațiilor dintre cele două Corei ca fiind relații între „două state ostile”, o schimbare cu implicații majore pentru stabilitatea regională.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Kim Jong-un funcția supremă realegere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri