Președintele Klaus Iohannis a spus că este deschis discuțiilor cu premierul Viorica Dăncilă. El a precizat că cei doi nu au mai avut o discuție de la recepția de Ziua Națională.
„Aştept oricând consideră doamna premier că trebuie să mă informeze sau să îmi ceară opinia. Este bine-venită”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă a mai discutat cu prim-ministrul.
Șeful statului susține că va avea o colaborare suficient de bună cu Guvernul în ceea ce privește Președinția Consiliului Uniunii Europene, pentru ca lucrurile să funcționeze.
„Domnia sa să aibă grijă să rezolve toate celelalte probleme şi atunci se va rezolva şi asta” a spus Iohannis, întrebat despre afirmaţiile Vioricăi Dăncilă potrivit cărora întârzierea numirii noilor miniştri ar afecta Preşedinţia română a Consiliului UE, conform Agerpres.