Jurnalul.ro Ştiri Externe Klaus Iohannis: Nu văd pericolul ruperii UE din cauza crizei migraţiei

Klaus Iohannis: Nu văd pericolul ruperii UE din cauza crizei migraţiei

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că nu există un pericol real în ceea ce priveşte o posibilă "rupere" a Uniunii Europene (UE) ca urmare a crizei migraţiei.

"Din punctul meu de vedere, acest pericol nu există. Personal, sunt pro-european, ca şi majoritatea românilor. (...) Sunt convins că Uniunea va găsi soluţii şi pentru această criză, cum a găsit şi pentru alte crize. Nu văd pericolul ruperii Uniunii Europene din cauza acestei crize a migraţiei", a declarat şeful statului, într-un interviu acordat Deutsche Welle, după întrevederea avută cu cancelarul Angela Merkel.

Klaus Iohannis a precizat că România se implică activ în soluţionarea crizei migraţiei, deşi, "în realitate, nu este nici ţară ţintă, nici de tranzit pentru migranţi".

"Încă de la începutul crizei migranţilor, România a spus foarte clar că nu doreşte să fie parte a problemei, ci că doreşte să fie parte a soluţiei. Chiar dacă la început am votat împotriva cotelor obligatorii fiindcă nu am considerat că este o soluţie, odată ce s-a votat, noi ne-am conformat. Am primit migranţi, atâţia sigur câţi au vrut să vină în România şi trebuie să spun că nu sunt mulţi. Sunt foarte puţini cei care au dorit să fie luaţi din Grecia sau din Italia şi aduşi în România. Dar am făcut acest lucru şi este doar o mică parte din contribuţia României pentru a soluţiona criza migranţilor. Un lucru care, poate, nu este aşa de cunoscut (...) este că un rol important îl are Agenţia FRONTEX, agenţie la care România este contributorul numărul doi, contribuind cu logistică, personal calificat. Numărul unu este Germania", a explicat şeful statului.

Întrebat despre posibilitatea ca migranţii să folosească o rută prin Marea Neagră pentru a pătrunde în spaţiul european, Klaus Iohannis a spus că un astfel de scenariu este puţin probabil, dar că autorităţile sunt pregătite să acţioneze "dacă totuşi vor fi încercări".

"România nu face parte din spaţiul Schengen, nu suntem efectiv în Schengen, ne îngrijim singuri de graniţele noastre externe şi facem acest lucru foarte bine. Şi până acum au existat câteva încercări ale unor grupuri de migranţi de a pătrunde în România din direcţia Serbia. Noi am reuşit cu succes şi fără probleme să îi oprim, să îi returnăm. Am discutat cu ceilalţi vecini de la Marea Neagră despre o posibilă, teoretică rută prin Marea Neagră. Considerăm că este foarte puţin probabil să se întâmple aşa, Marea Neagră nu este uşor abordabilă pentru ambarcaţiuni de dimensiuni mici. Dacă totuşi vor fi încercări, noi suntem pregătiţi să acţionăm în aşa fel încât să nu se deschidă o rută a Mării Negre", a arătat preşedintele Iohannis.

Şeful statului român a avut la Berlin o reuniune de lucru cu Angela Merkel, la care au participat şi prim-ministrul belgian, Charles Michel, şi prim-ministrul luxemburghez, Xavier Bettel.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri