Decizia ÎCCJ privind imobilul din Sibiu
ÎCCJ a soluționat definitiv litigiul deschis în 2016 legat de moștenirea unui imobil situat pe strada Gheorghe Magheru nr. 35 din Sibiu, care a aparținut soției președintelui, Carmen Iohannis, și familiei Baștea. Rodica Baștea, o prietenă de familie a lui Klaus Iohannis, a contestat cu recurs decizia Curții de Apel Alba Iulia, care stabilise că acest imobil intră în proprietatea statului român. ÎCCJ a respins recursul și a confirmat decizia anterioară, potrivit Antena 3 CNN.
„Decizia nr. 1943: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Definitivă”, se arată în încheierea de ședință publicată miercuri de ÎCCJ.
Procesul de succesiune și recuperarea banilor
Decizia permite statului român să inițieze procedura de succesiune, prin care va fi declarat moștenitor al imobilelor. ANAF va recupera aproximativ 300.000 de euro de la președintele Iohannis, bani proveniți din chiria încasată pentru două imobile din Sibiu – unul situat pe strada Gheorghe Magheru și un spațiu comercial de pe strada Nicolae Bălcescu. În cazul în care președintele nu achită suma, autoritățile pot recurge la măsuri precum poprirea veniturilor.