Jurnalul.ro Ştiri Externe Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas

Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas

  Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, joi, o vizită în Palestina, în cadrul căreia are programată o întâlnire cu preşedintele Mahmoud Abbas, cei doi având programată şi o declaraţie de presă comună.

Preşedintele Iohannis va ajunge joi dimineaţa la complexul prezidenţial din Ramallah unde va depune o coroană de flori la mausoleul primului preşedinte al Autorităţii Palestiniene, Yasser Arafat. 

După ceremonia primirii oficiale de către Mahmoud Abbas şi convorbirile dintre cei doi preşedinţi, va urma o declaraţie de presă comună. 

Vizita în Palestina survine în continuarea vizitei de stat în Israel începute luni de către Klaus Iohannis. 

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, în prima zi a vizitei, cu preşedintele israelian, Reuven Rivlin. Apoi Iohannis a avut discuţii cu premierul Benjamin Netanyahu.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Cimitirul Eroilor Israelieni şi a depus o coroană de flori  la mormântul lui Theodor Herzl. Ulterior, Iohannis a vizitat Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”.

Tot marţi, preşedintele Klaus Iohannis a avut convorbiri cu liderul opoziţiei parlamentare, Preşedintele Partidului Muncii, Isaak Herzog şi cu Preşedintele Knessetului, Yuli Edelstein . 

În cursul serii, şeful statului a vizitat Aşezământul Bisericii Ortodoxe Române

Miercuri, în cea de-a treia zi a vizitei oficiale în Israel, preşedintele Klaus Iohannis a mers la Zidul Plângerii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri