Cât de maiestuos, de statuar poate să arate Costel Constantin, pilon al teatrului românesc, cu barbă albă, ecuson al trecerii prin decenii şi decenii, întruchipând personaje de neuitat ale dramaturgiei, cu ochii puternici, împrejmuiţi totuşi de cearcăne, simbol al înţelepciunii! Costel Constantin anunţă că îl va juca pe uriaşul domnitor Brâncoveanu, într-un film scris şi gândit de prietenul Dan Piţa.
„Gândul îmi zboară la acest colos al istoriei româneşti, care a ales să suporte decapitarea copiilor sub privirile lui, apoi să i se taie şi lui capul doar pentru a nu-şi trăda credinţa creştină!”. Au trecut vremuri peste Florin Piersic şi Costel Constantin strălucind în piesa „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, când lumea se aşeza şi pe jos, şi pe marginile scenei Naţionalului. Cu modestie impresionantă, maestrul Costel Constantin a recitat o superbă poezie de Arghezi: „ S-au stârpit cucuruzii,/ S-au uscat busuiocul şi duzii,/ Au zburat din streaşina lunii/ Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii. (…) Aici nu mai stă nimeni / De douăzeci de ani… / Eu sunt risipit prin spini şi bolovani… /Au murit şi numărul din poartă / Şi clopotul şi lacătul şi cheia”!
Şi, înainte, actorul de excepţie Costel Constantin a mai zis versurile de aleasă sensibilitate ale unui poet din Târgu Jiu, profesorul Spiridon Popescu, mângâind cu versurile talentate delicata fiinţă a calului.
„Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ Cum te lauzi la toţi sfinţii,/ Dă-i în scris poruncă morţii /Să-mi ia calul, nu părinţii./ Doamne, dacă-mi eşti prieten, / N-asculta de toţi zurliii, / Dă-i în scris poruncă morţii / Să-mi ia calul, nu copiii. (…) Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ Cum susţii în gura mare, /Moaie-ţi tocul în cerneală / Şi-nainte de culcare / Dă-i în scris poruncă morţii,/ Când şi-o ascuţi pumnalul, / Să-l înfigă-n mine, Doamne, / Şi să lase-n viaţă calul”!
Pe ecranele televizoarelor, românii cer cât mai des filme româneşti, a rulat şi „Drumul oaselor”, cu Piersic în rolul lui Mărgelatu, justiţiarul român ce sprijinea întru revoluţie paşoptiştii români. Erau pândiţi în defileul periculos de arnăuţi să-i distrugă, dar mai întâi voiau să-i zdrobească împuşcând burdufurile cu apă pentru credincioşii cai.