Jurnalul.ro Cultură Film La ce apeleazã Michaela Prosan, Sonia din “Fructul oprit”, ca sã iasã din rutinã

La ce apeleazã Michaela Prosan, Sonia din “Fructul oprit”, ca sã iasã din rutinã

La 26 de ani, actrița Michaela Prosan a cucerit repede telespectatorii odată cu apariția ei în serialul “Fructul oprit”, difuzat în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1. În afară de actorie, tănără mai are și alte pasiuni de care se bucură atunci când timpul îi permite.  

Îmi place să dansez. Foarte mult. Mă relaxează. Înotul, snowboarding-ul, mersul cu bicicleta și, probabil, mai sunt câteva activități care mă scot din rutină.”, mărturisește Michaela Prosan, care o interpretează pe Sonia Caragea în serialul “Fructul oprit” de la Antena 1.

În fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1, aceasta poate fi urmărită într-o producție de excepție cu mari actori români și într-o poveste în care, fără îndoială, se pot regăsi numeroși telespectatori.

Rolul pe care îl are în serial a reprezentat pentru ea o provocare încă de la început.  “Am construit acest personaj pornind de la descrierea care mi-a fost oferită la casting. Sonia este o fată de 26 de ani, rafinată și modernă care știe să-și pună în valoare frumusețea. Are un aer misterios, pare mereu reținută și nu lasă niciodată să se vadă ce simte cu adevărat. Este foarte dură din cauza mediului în care a crescut și a traumelor emoționale prin care trece. În procesul de asimilare a personajului m-am lovit de situații în care nu am putut  să apelez la experiența mea de viață, așa că m-am documentat, mi-am pus fel de fel de întrebări, m-am uitat la filme, am căutat reacții să pot să justific traseul și optiunile  Soniei.”, spune Michaela despre personajul ei.

Săptămâna aceasta, “Fructul oprit” ajunge la episodul cu numărul 9, putând fi urmărit de fani miercuri (14 martie), de la ora 20.00, la Antena 1.

 

Subiecte în articol: Michaela Prosan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri