Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ladislau Boloni este noul antrenor al echipei belgiene Antwerp

Ladislau Boloni este noul antrenor al echipei belgiene Antwerp

Românul Ladislau Boloni este noul antrenor al echipei belgiene de fotbal Antwerp, nou-promovată în prima divizie, cu care a semnat un contract pe doi ani, a anunţat vineri clubul, citat de ziarul La Derniere Heure. 

Secundul lui Boloni va fi Wim De Decker, cel care a reuşit s-o readucă pe Antwerp în prima divizie. 

Fost mare jucător, cu 102 meciuri la naţională, românul îl reîntâlneşte la Antwerp pe Lucien D'Onofrio, recent numit director sportiv şi vicepreşedinte al nou-promovatei. D'Onofrio este cel care l-a adus pe Boloni la Standard Liege în vara lui 2008. Tehnicianul a reuşit un an mai târziu câştigarea titlului de campioană şi calificarea în Liga Campionilor, dar a fost demis în februarie 2010. 

Boloni, 64 de ani, a fost selecţioner al naţionalei României (2000-2001) şi a antrenat echipe ca Sporting Lisabona (2001-2003), Rennes (2003-2006) AS Monaco (2006), RC Lens (2011) sau PAOK Salonic (2011-2012). În ultimii ani, el a antrenat în Qatar, pe Al-Khor (între 2012 şi 2015), şi în Arabia Saudită, pe Al-Ittihad (iulie-noiembrie 2015). Cu Sporting Lisabona el a reuşit eventul în 2002. 

Ca jucător, românul, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti în 1986, a evoluat în Belgia la Racing Jet în perioada 1988-1989. 

Antwerp, de patru ori campioană a Belgiei (ultima oară în 1957), a jucat finala Cupei Cupelor în 1993 (1-3 cu Parma), după ce în acel sezon a trecut în sferturi de finală de Steaua (0-0 acasă, 1-1 în deplasare). 

În Belgia mai antrenează un român, Mircea Rednic, tehnicianul lui Excel Mouscron. 

Anderlecht Bruxelles, echipa fotbaliştilor români Alex Chipciu şi Nicolae Stanciu, va juca pe terenul nou-promovatei Antwerp în prima etapă a ediţiei 2017-2018 a campionatului Belgiei, pe 28 iulie. 
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri