În cadrul unei convorbiri telefonice cu Recep Tayyip Erdogan, luni, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită să faciliteze exportul neîngrădit de cereale din porturile ucrainene în coordonare cu Turcia, notează Reuters.
Vorbind pentru agenţia de ştiri de stat Anadolu, Cavusoglu a declarat că se lucrează în continuare cu Naţiunile Unite pentru a se ajunge la un acord privind crearea coridorului de la Marea Neagră, dar că problemele dintre Moscova şi Kiev rămân.
El a spus că ONU a propus formarea unui mecanism comun de observare pentru a monitoriza ruta maritimă şi că Turcia este deschisă la această idee.
Mevlut Cavusoglu a spus că Rusia dorea ridicarea unor sancţiuni occidentale care vizau sectorul său de asigurări, deoarece ar avea un impact asupra navelor care vor participa la potenţiala reţea de transport maritim, în timp ce Ucraina nu dorea ca navele de război ruseşti să se apropie de docurile sale din Odesa.
(sursa: Mediafax)