Spectacolul „Lecţia”, după Eugène Ionesco, în regia lui Felix Alexa, va fi jucat pe 4 şi 5 martie şi reprezintă prima premieră a anului la Teatrul „Nottara”. Traducerea este semnată de Vlad Russo şi Vlad Zografi, scenografia, de Carmencita Brojboiu, iar distribuţia este alcătuită din Gabriel Răuţă, Cristina Juncu şi Catrinel Dumitrescu.
Primele reprezentaţii sunt programate pentru joi, 4 martie, şi vineri, 5 martie, în Sala „George Constantin”, de la ora 19:00.
Piesa de teatru a lui Eugène Ionesco reaminteşte riscul de a ne pierde umanitatea, emoţia, empatia atunci când excesul de putere, oricum şi în orice sferă este exercitată, ajunge să pună stăpânire pe raţiune şi să ducă, treptat, la dezumanizare.
Regizorul Felix Alexa
„Am iubit dintotdeauna Lecția lui Eugène Ionesco, această piesă aproape perfectă, cu o construcție și o dezvoltare dramaturgică ce surprind la fiecare nouă lectură. Dar niciodată nu mi s-a părut mai actuală, mai percutantă, cinică, emoționantă, dar și neliniștitoare totodată, ca acum, repetând acest text în plină pandemie.
Lumea cea nouă în care trăim, crizată și răsturnată pe dos în multe privințe, aflată nu numai în criză sanitară sau economică, dar și într-una morală și emoțională, a devenit, suprinzător, cel mai favorabil context pentru reinterpretarea celebrului text ionescian. Căci Lecția ne vorbește, până la urmă, despre o apocalipsă multiplă, a limbajului, a realității concrete, imediate, a relațiilor umane și a propriei identități. O apocalipsă senzuală, violentă și plină de umor. Pentru mine, absurdul piesei vine din disfuncționalitatea armonioasă, paradox valabil în cazul Lecției, a detaliilor realiste ce compun situațiile și personajele. Detalii duse la extrem, puse sub lupă, mărite până la deformare, care alcătuiesc cu precizie matematică, asemenea unui ritual, noua realitate a Profesorului, în care totul devine posibil.
O lume în care și cea mai precisă știință, aritmetica, o ia complet razna pe
muzica unor arii de operă celebre.
Dar această dereglare conține în ea și o poezie aparte, cea a sfârșitului. Căci ce sfârșit poate fi mai absurd și mai poetic în același timp decât repetarea la nesfârșit a aceluiași ritual, înfăptuit zilnic de Profesor, ca o moarte continuă și imposibilă. Un „perpetuum mobile” transformat în apocalipsă zilnică.”
Regizorul Felix Alexa
Scrisă în 1950 şi montată, pentru prima oară la Théâtre de Poche Montparnasse din Paris, în 1951, „Lecţia” se joacă în continuare pe scene din întreaga lume cu acelaşi succes. Indiferent de cheia în care este realizată, piesa lui Eugène Ionesco rămâne un semnal de alarmă cu privire la riscurile perfide ale abuzului de putere, fie că este pe plan politic, social sau personal.
Eugène Ionesco, într-un interviu realizat de Judith Jasmin, în 1961, pentru Radio Canada, spunea: „Pentru mine, teatrul trebuie să fie foarte simplu şi grotesc. Lumea îmi pare grotescă, absurdă, ridicolă, dureroasă. Nu viaţa e aburdă, nici istoria. E foarte logică, poţi s-o explici, poţi să-ţi dai seama ce se întâmplă. Nu există ceva intrinsec absurd în existenţa noastră. Existenţa noastră în sine o găsesc inimaginabilă, neverosimilă. Mă simt ca şi cum aş fi detaşat de lume şi mă uit la ea ca la un spectacol pe care nu pot să-l înţeleg. Trebuie să exist în această lume, dar îi simt nesiguranţa, stranietatea, caracterul neverosimil. Pentru mine, lumea este o comedie, pentru că este ridicolă şi tragică. Comedia este, pentru mine, o latură a tragediei. Comedia este mai tragică decât tragedia însăşi. Tragedia are reguli: un personaj care se luptă cu destinul. Comedia nu are reguli. Este tragică pentru că nu există destin. Atunci când te lupţi cu destinul, viaţa capătă un sens”.
Versiunea propusă de Felix Alexa urmărește, cu finețe psihologică și soluții regizorale surprinzătoare, raporturile interumane între cele trei personaje – Profesorul, Eleva și Menajera – care devin simboluri ale unei lumi din care dispar echilibrul, compasiunea, afecțiunea, cu valori răsturnate, în care limbajul însuși și-a pierdut sensul. În acestă lume cu valori inversate, Profesorul nu mai este cel care îndrumă, ci tiranul care strivește ultima urmă de entuziasm și inocență, în timp ce conștiința rămâne tăcută și complice.