Conopida e una dintre cele mai căutate legume din pieţe în această perioadă. Clienţii o cumpără, în special, pentru a o pune la murat. Preţurile sunt cuprinse între 3,5 lei şi 5 lei/kg. Acestea ar fi preţurile din Piaţa Obor din Capitală. În supermarketuri, însă, preţurile sunt mai mari, pot ajunge până la 7-8 lei/kg.
Recolta de la noi din ţară, în acest an, a fost una bogată, tocmai de aceea sunt preţuri bune. Nu acelaşi însă putem spune însă şi despre recolata din UE. În Polonia, spre exemplu, unul dintre principalii furnizori de conopidă din UE, acolo au fost recolte slabe în acest an.
La fel se întâmplă şi în Spania. Recoltele fermierilor au fost afectate de furtunile din ultima perioadă. Acolo au ajuns să-şi vândă conopida la preţuri record, doi euro, cu 30% mai mari decât în ultimii 10 ani. Aşadar, în UE este criză de conopidă şi sunt câştigaţi fermierii care ajung să exporte legumele pe piaţa din Europa.
Sursa: observator