Jurnalul.ro Ştiri Educatie Liceele agricole vor colabora cu autoritățile olandeze în următorii cinci ani

Liceele agricole vor colabora cu autoritățile olandeze în următorii cinci ani

Olanda, unul dintre liderii mondiali în agricultură, va sprijini România în procesul de modernizare a învăţământului agricol. Parteneriatul, lansat la Târgul Internaţional Indagra 2019, prevede ca 58 de licee de profil din ţara noastră să beneficieze în următorii cinci ani de expertiza şi experienţa olandeză.

"Cunoaştem experienţa Olandei în domeniul învăţământului agricol. Cunoaştem punctele tari ale învăţământului agricol românesc, dar şi problemele cu care se confruntă liceele agricole, în special. Avem probleme legate de subfinanţare, de curricula şcolară, de reactualizarea manualelor şcolare, de efectuarea stagiilor de practică, de formarea profesională a cadrelor didactice de specialitate. De aceea, avem nevoie de experienţa olandeză în domeniu şi acest lucru îl vom realiza pe baza acestui parteneriat. Vrem să întărim colaborarea dintre instituţiile de învăţământ din Olanda şi România şi schimbul de experienţă dintre aceste instituţii. Parteneriatul va avea la bază un plan de acţiune în care au fost incluse mai multe teme privind colaborarea dintre companiile olandeze şi cele româneşti, între instituţiile de învăţământ, sub coordonarea celor două ministere şi a Ambasadei Olandei la Bucureşti", a declarat secretarul de stat Maricel Floricel Dima.

El a precizat că printre obiectivele principale ale Ministerului Agriculturii în acest domeniu se află şi necesitatea întineririi forţei de muncă şi formării profesionale a acesteia.

România şi Olanda au încheiat un parteneriat cu durata de 5 ani pentru dezvoltarea educaţiei agricole. Prin acest acord, liceele agricole româneşti vor beneficia de sprijin din partea unor instituţii de învăţământ din Olanda, cele două state urmând să desfăşoare o serie de proiecte comune, schimburi de experienţă şi transfer de know-how pentru o agricultură circulară - un model de agricultură sustenabilă. În acest sens, liceele din România vor avea oportunitatea de a învăţa şi de a identifica sugestii şi soluţii inspirate din bunele practici ale sistemului de învăţământ olandez.

Acordul detaliază planul de acţiune şi au avut loc prezentări şi dezbateri privind elemente introductive în sectorul agricol românesc, strategia României pentru dezvoltarea durabilă, cu accent pe agricultura circulară şi rolul educaţiei precum şi expuneri privind domeniul agricol din Olanda şi viziunea Olandei despre agricultura circulară.

Datele prezentate de MADR arată că numărul liceelor agricole din România a scăzut în ultimii 28 de ani de la 230 la circa 58 de licee. Una dintre cauze a fost modul de realizare a reformei agrare din 1991, care a fărâmiţat excesiv suprafeţele agricole. Dimensiunea medie a unei exploataţii agricole înainte de 1989 a fost de peste 3.000 de ha, care în urma realizării reformei agrare a scăzut la circa 2,4 hectare pe proprietate.

 AGERPRES

Subiecte în articol: invatamant agricol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri