Jurnalul.ro Cultură Carte Licitația de Carte Rară, inclusiv o secvență dedicată Masoneriei

Licitația de Carte Rară, inclusiv o secvență dedicată Masoneriei

de Magdalena Popa Buluc    |   

Într-o lume în care digitalul câștigă tot mai mult teren, frumusețea tiparului continuă să ne încânte și să rămână relevantă, așa cum ne demonstrează activitatea editurilor, librăriilor și târgurilor de carte. În acest context, colecțiile bibliofile valoroase, clădite cu pasiune și devotament în trecut, își găsesc noi case prin intermediul acestei licitații.

Una dintre colecțiile remarcabile, prezentată acum spre vânzare, cuprinde opere rare și prețioase care au traversat vremurile pentru a ajunge la noi și a ne oferi o privire în trecutul cultural și literar. Piese precum ‚’’Evanghelia’’ lui Antim Ivireanu, prima în limba română din timpul lui Constantin Brâncoveanu, manuscrisul ’’Minei miniat’’ al Dascălului Ioan din Hălmagiu, sau exemplarul bibliofil impresionant ’’Rânduiala slujbei Sfiintei Împartășanii’’ de Manolachi Draghici sunt doar câteva dintre piesele rare și impresionante care păstrează profunzimea vremurilor apuse. Această licitație include o secțiune dedicată masoneriei, punând în lumină artefacte care reflectă influența organizației asupra literaturii și culturii românești, precum ‘‘Istoria francmasoneriei române” de Radu Anastasiu. Între loturile deosebite ale acestei secțiuni se numără: o fotografie a lui Ion Luca Caragiale, semnată olograf, piesă rară și valoroasă, care nu doar că îl înfățișează pe marele dramaturg, dar poartă și semnătura sa autentică. Un astfel de document reprezintă o legătură directă cu Caragiale și o comoară de neprețuit pentru orice colecție dedicată literaturii române.

Cărți cu autografe de Tudor Arghezi și Mihail Sadoveanu, două figuri majore ale literaturii române sunt reprezentate prin volume semnate de mâna lor. Autografele transformă cărțile în piese unice, pline de valoare istorică și emoțională, oferind colecționarilor ocazia de a deține o parte din moștenirea literară a României.

În licitație se regăsește și o ediție princeps a unei opere de Mircea Eliade, cartea fiind o bijuterie bibliofilă, prima ediție a unei lucrări deosebite a scriitorului, acesta fiind un nume de referință în domeniul istoriei religiilor și al literaturii fantastice. Prezența unei ediții princeps în orice colecție îi conferă o valoare inestimabilă. Aceste loturi reprezintă doar o parte din comoara de cărți, manuscrise și fotografii ce va fi disponibilă la licitație.

Vă invităm să luați parte la această sărbătoare a culturii scrise, un prilej de a admira și de a deveni parte din povestea neîntreruptă a literaturii și istoriei românești.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri