Jurnalul.ro Ştiri Politică Lider Pro România: Sunt colegi din partid care vor vota învestirea Guvernului Orban

Lider Pro România: Sunt colegi din partid care vor vota învestirea Guvernului Orban

Deputatul Daniel Constantin a anunţat că parlamentari ai Pro România - ''şase, şapte, posibil chiar opt'' - vor fi prezenţi luni la şedinţa comună a Parlamentului şi vor vota pentru învestirea Guvernului Orban.

"De câteva zile în Pro România au fost câteva discuţii de opinie. Au fost câţiva colegi care au spus că ar fi bine ca acest Guvern să fie învestit, după care Pro România se poate poziţiona în funcţie de acţiunile pe care le întreprind guvernanţii. Dacă au acţiuni bune, sigur că suntem alături, dacă nu guvernează bine, îi sancţionăm. Aceste discuţii au avut loc până acum jumătate de oră. Din păcate, nu s-a ajuns la o concluzie, ca atare majoritatea parlamentarilor Pro România probabil nu vor veni la vot, dar sunt câţiva oameni care vor să îşi exercite votul pentru învestirea Guvernului Orban. Cred că sunt şase, şapte, posibil chiar opt colegi, care vor fi prezenţi şi care vor vota pentru învestire", a afirmat Daniel Constantin.

AGERPRES

Subiecte în articol: pro romania guvernul orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri