„În acest an școlar, numărul de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului, situația pe care o am, actualizată, este 3.440, față de 5.233, cât am avut în anul școlar 2022-2023”, a spus Ligia Deca.
Ea este convinsă că noile decizii luate de autorități vor duce la scăderea acestui număr.
„Sunt convinsă că atât creșterile salariale care au intrat în vigoare în luna iunie, cât și măsurile pe care noile legi le prevăd pentru a încuraja absolvenții de învățământ superior să aleagă cariera didactică vor asigura un trend descendent față de acest cifre și vom avea mai multe cadre titulare și calificate la clasă”, spune ministrul.
Ea spune că „cineva va intra în clasă și în cele mai multe cazuri acel cineva are toate calificările necesare pentru a preda acea disciplină”.
Ministrul a fost întrebat și despre situația deficitului de cadre la disciplinele matematică, fizică sau chimie.
„În ceea ce privește profesorii la aceste discipline, avem situații dificile, așa cum era de așteptat, în zonele rurale, dar avem și semnalate situații punctuale în zona urbană. De aceea, noua lege a învățământului preuniversitar prevede un program de încurajare a științelor matematicii, tehnologiei, în așa fel încât să avem mai mulți studenți care merg în zona programelor fizică, chimie, matematică și, de asemenea, să îi încurajăm să aleagă și cariera didactică”, a explicat Ligia Deca.
(sursa: Mediafax)