Conform DEX ’09 și DEX ’98, cuvântul „năzuință” este un substantiv feminin care desemnează o dorință puternică și consecventă spre ceva; aspirație, tendință
Etimologie
Termenul provine din verbul „a năzui” combinat cu sufixul „‑ință”, ceea ce dă sensul de „acțiune de a năzui” sau „tendință intensă”
Sinonime și sensuri arhaice
Sinonime frecvent asociate:
-
Aspirație, dorință, râvnă, tendință, vis, pornire, poftă
Sensuri mai arhaice sau poetice:
În surse vechi (de ex. Scriban, 1939), „năzuință” apare ca acțiune de a năzui, având sensuri arhaice precum „scăpare” sau „refugiu”
Recapitulare – Microtabel semantic
| Aspect | Detaliu |
|---|---|
| Definiție | Dorință puternică și consecventă spre ceva; aspirație, tendință |
| Etimologie | „a năzui” + sufixul „-ință” |
| Sinonime | Aspirație, dorință, râvnă, tendință, vis (și altele similare) |
| Conotații arhaice | Sensuri de „refugiu” sau „scăpare” în surse vechi |
Exemplu literar
DEX (ediția DLRLC, 1955–1957) oferă un fragment poetic ilustrativ:
„Rînd pe rînd îmi înviară Năzuințe frînte‑n două,
De la satu de sub munte
Pînă‑n lumea asta nouă.”
Acest fragment subliniază conceptul de năzuință ca promisiune de renaștere, speranță și căutare a unui nou început.
Cuvântul „năzuință” sugerează intenția și dorința aprigă de a atinge un scop, un vis sau o schimbare. Este un termen încărcat de emoție, care evocă efort și perseverență. Etimologia reflectă această intensitate, iar utilizările poetice îmbogățesc sensul cu nuanțe de speranță, căutare și evadare.