Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat, pe site-ul propriu, lista cu primele 27 de unități administrativ-teritoriale cărora le-au fost aprobate dosarele în cadrul Programului Iluminat Public.
Acestea “vor beneficia de fonduri pentru modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, precum şi pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţii”, se arată într-un comunicat al AFM.
Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. Astfel, unitățile administrativ-teritoriale cu o populaţie de până la 4.000 locuitori pot primi maximum 500.000 lei, iar pentru cele cu o populaţie de peste 4.001 locuitori, plafonul se cifrează la un milion de lei.