Toate golurile au venit într-o repriză secundă plină de acțiune. Jota a deschis scorul cu capul dintr-un corner în minutul 47, înainte ca Forest să egaleze prin fostul fundaș al lui Liverpool, Neco Williams, în minutul 51.
Tot Jota a restabilit avantajul lui Liverpool în minutul 55, dar Nottingham a egalat din nou prin Gibbs-White, lăsat nemarcat (2-2, min. 67).
Managerul lui Liverpool, Juergen Klopp, a fost mulțumit de rezultat, dar frustrat de prestația defensivă șubredă a echipei sale împotriva unei echipe care are al doilea cel mai slab record ofensiv din campionat.
"A fost un meci dificil împotriva unei apărări slabe", a spus Klopp, la conferința de presă.
"Prea multe situații, nu am putut să ne eliberăm corect, dar în afară de asta sunt foarte mulțumit".
Liverpool a pecetluit victoria în minutul 70, când Trent Alexander-Arnold l-a servit pe Salah, atacantul egiptean învingândul cu un șut cu exteriorul pe Keylor Navas.
Forest a fost de două ori aproape de a smulge o remiză, când Taiwo Awoniyi a trimis peste bară și rezzerva Brennan Johnson a lovit bara transversală.
El l-a găsit pe Cody Gakpo la un corner la jumătatea orei de joc, dar șutul din prima repriză al atacantului a fost scos de pe linie de Williams și tot el l-a ales pe Jota cu o lovitură liberă pe care atacantul a trimis-o cu capul în plasa laterală, iar scorul a rămas egal la pauză.
Cornerul executat de Alexander-Arnold a fost cel care a dus la deschiderea scorului pentru Liverpool la scurt timp după reluare, punându-i pe cei de la Liverpool pe drumul spre al patrulea meci fără înfrângere la rând, în timp ce oamenii lui Klopp au ajuns la 50 de puncte, la unul în spatele ocupantei locului șase, Aston Villa.
În urma înfrângerii, Forest a coborât pe penultimul loc în clasament, în timp ce Liverpool e pe 7, cu 50 de puncte și un joc mai puțin disputat ca Aston Villa, care e pe 6 cu 51 de puncte.
(sursa: Mediafax)