Jurnalul.ro Ştiri Justitie Liviu Dragnea, pe holurile instanţei: Nu pot să vorbesc, îmi pare rău

Liviu Dragnea, pe holurile instanţei: Nu pot să vorbesc, îmi pare rău

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea le-a transmis, marţi, jurnaliştilor prezenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că nu poate să vorbească şi să le răspundă la întrebări.

Fostul preşedinte al PSD a fost adus, marţi dimineaţa, de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a discutat o cerere pe care a depus-o de anulare a condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a fost adus de gardieni cu cătuşe la mâini şi condus în sala de judecată, însă jurnaliştii nu au avut voie să participe la proces, la cererea avocaţilor.

"Nu pot să vorbesc, îmi pare rău", le-a spus Dragnea jurnaliştilor, după ce a fost scos din sala de judecată.

Avocata lui, Flavia Teodosiu, a declarat că la acest termen de judecată s-a discutat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.

De asemenea, avocaţii au cerut suspendarea executării pedepsei şi eliberarea lui Dragnea din penitenciar.

"S-a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de noi. Este o etapă premergătoare, obligatorie, prevăzută de Codul de procedură penală. Am susţinut toate aspectele şi elementele pe care noi le considerăm a fi legale şi sperăm să se admită în principiu această contestaţie în anulare. (...) Am cerut şi suspendarea. Textul de lege spune că un complet de judecată poate dispune şi suspendarea hotărârii care este atacată cu contestaţie în anulare, motiv pentru care este la îndemâna judecătorilor să aprecieze în ce măsură vor dispune sau nu suspendarea acestei hotărâri. (...) Consideră (Liviu Dragnea - n.r.) că este nevinovat şi a considerat că ceea ce s-a susţinut în cererea de contestaţie în anulare este prefect legal şi admisibil", a spus Teodosiu.

Întrebată dacă Dragnea ar putea fi eliberat marţi din penitenciar, Flavia Teodosiu a declarat: "Nu ştiu dacă astăzi, nu ştiu când. Eu sper din tot sufletul ca cel mai curând să se întâmple".

Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES

Subiecte în articol: Liviu Dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri