Jurnalul.ro Ştiri Educatie Liviu Pop recomandă părinților să nu-și înscrie copii în școlile neautorizate

Liviu Pop recomandă părinților să nu-și înscrie copii în școlile neautorizate

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că nu ar trebui să fie lăsaţi copiii în şcoli neautorizate. 

"În nicio şcoală neautorizată nu ar trebui să lăsăm copiii astăzi", a spus ministrul. 

Potrivit acestuia, din 31.297 corpuri de clădiri în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ, 2.261 dintre acestea au autorizaţie PSI, iar 4.200 au avize PSI. 

"În maximum doi ani vrem să avem toate unităţile cu autorizaţie, că nu este ritmul pe care ni-l dorim nu pot să comentez. Ne dorim ca toţi copiii şi profesorii să fie în siguranţă", a afirmat Pop. 

Întrebat ce ar sfătui părinţii ai căror copii merg la şcoală în clădiri nesigure, ministrul a răspuns: "Să nu îşi ducă copiii în şcolile respective". 

"Acum o lună am aprobat 2.500 de proiecte pentru reabilitare şi construcţii noi de clădiri. Banii aceştia sunt în bugetele autorităţilor locale, veniţi de la Ministerul Dezvoltării. Fiecare primar îşi organizează licitaţiile pentru construcţie şi dezvoltare. Ministerul Educaţiei este proprietar pe clădirile de la palate şi cluburi. Avem obligaţia ca acela şcoli fără autorizaţie să le reabilităm sau să facem altele noi", a spus reprezentantul MEN. 

Referindu-se la Şcoala 141 din Capitală unde s-a prăbuşit tavanul unui hol, Pop a spus că aceasta va fi dărâmată. 

"Soluţia pentru elevii Şcolii 141 va fi găsită până la sfârşitul lunii, împreună cu IŞMB", a spus ministrul, care a precizat că s-au investit şase miliarde de lei în acest an în ţară pentru reabilitare şi construcţii noi de unităţi de învăţământ. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri