Cauza aflată pe rolul CCR l-a avut drept judecător raportor pe Daniel Morar și a fost adoptată cu unanimitatea celor nouă membri ai Curții. Motivarea, care se întinde pe 39 de pagini, este demolatoare.
Astfel, conform acestei decizii, companiile de telecomunicații, în special din domeniul telefoniei, nu mai au dreptul de a furniza organelor judiciare și serviciilor secrete informații care au legătură cu listingurile comunicațiilor mobile ale persoanelor fizice. Aceeași interdicție se regăsește cu privire la datele referitoare la modalitățile de plată, la echipamente electronice sau la adresele IP folosite. De asemenea, companiile care activează în domeniul telefoniei pot reține exclusiv datele care au legătură cu facturarea sau cu comercializarea, însă doar cu consimțământul clientului.
Operatorii nu mai au obligația de a preda aceste informații
Curtea Constituțională a stabilit, astfel, că organele judiciare (Poliția și Parchetul) nu au temei legal și constituțional pentru a accesa și folosi astfel de date. În acest sens, de ieri, odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, toți furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice destinate publicului „nu mai au nici obligația, nici posibilitatea legală de a reține anumite date generate sau prelucrate şi de a le pune la dispoziţia organelor judiciare şi a celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”. Judecătorii arată că lipsa unei reglementări legale care să stabilească obligația reținerii și a stocării informațiilor de către furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice și lipsa garanțiilor aferente acestei obligații deschid posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere și stocare a datelor, cu riscul afectării dreptului la viaţă intimă, familială și privată al persoanei, la secretul corespondenţei şi la libertatea de exprimare.
Interceptarea
Mai exact, este vorba despre articolul 10 indice 2, alineat 1, litera „c”, din OUG 111/2011, catalogate de CCR drept „lipsite de efecte juridice, reglementând o obligație ulterioară, dar aflată într-un raport de necesitate sine qua non cu o obligație anterioară, aceea a reținerii și stocării informațiilor, pe care legiuitorul omite să o reglementeze”. „Chiar dacă norma prevede garanțiile necesare accesului și folosirii informațiilor reținute sau stocate (a doua etapă a mecanismului retenției datelor), prin modul defectuos/ambiguu de redactare, lipsit de precizie și predictibilitate, Curtea constată că aceleași dispoziții sunt susceptibile de a crea aparența de legalitate cu privire la activitatea de reținere și stocare a informațiilor electronice (prima etapă a mecanismului retenției datelor), lăsând posibilitatea interpretării acestora în sensul că obligația reținerii și stocării informațiilor electronice poate fi reglementată prin acte normative infralegale (...) O atare concluzie este incompatibilă cu drepturile fundamentale a căror protecție este consacrată constituțional”, se arată în această decizie.
Măsuri care afectează exercitarea normală a drepturilor constituționale
Iar asta nu este tot. Curtea constată că măsura dispusă prin prevederile articolelor 13 și 48 Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice „nu este necesară, adecvată și nici proporţională, amplasarea elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe spațiile verzi situate în intravilan având un caracter excesiv, de natură a afecta drepturile protejate constituțional”.
Judecătorii mai arată că textele criticate, „atât prin conţinutul lor normativ lacunar sub aspectul stabilirii unor minime cerinţe obligatorii sau unor criterii obiective pentru aprobarea amplasării elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe spațiile verzi situate în intravilan, cât și prin faptul că reprezintă derogări de la regimul juridic aplicabil spațiilor verzi care instituie interdicții absolute în acest domeniu, sunt apte să afecteze exercitarea în condiţii de normalitate a drepturilor constituționale menționate, ceea ce echivalează cu o ingerinţă care nu răspunde unui imperativ de ordine publică, expres şi limitativ menţionat la nivel legal”.