ÎCCJ a repins arestarea preventivă a celor opt persoane pe care DNA le-ar fi dorit după gratii, în dosarul în care sunt vizați și trei parlamentari PSD din Arad, a anunțat Antena3. Trei persoane au fost puse sub control judiciar. DNA poate ataca această decizie.
Şeful DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, şi alte şapte persoane care au fost audiate, luni, în dosarul „Arad” de către procurorii DNA Timişoara într-un amplu dosar de corupţie, au fost reţinute pentru 24 de ore şi transportate, în noaptea de luni spre marţi.
În dosar sunt acuzați deputatul Florin Tripa, senatorul Ioan Chisăliță și deputatul Dorel Căptrar, președintele PSD Arad.