Jurnalul.ro Ştiri Politică MAE condamnă atacurile din Arabia Saudită

MAE condamnă atacurile din Arabia Saudită

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai categorici atacurile din data de 14 septembrie 2019 asupra unor facilităţi de producţie a ţiţeiului din Arabia Saudită.

"Transmitem sprijinul şi solidaritatea noastră deplină autorităţilor saudite şi poporului saudit. Reiterăm faptul că atacurile asupra unor obiective civile sunt inacceptabile, încalcă legislaţia internaţională şi reprezintă o ameninţare reală la adresa stabilităţii regionale, în contextul în care tensiunile din zonă sunt ridicate. Totodată, atacul este de natură a adăuga un nou element de incertitudine în evoluţia economiei globale prin afectarea capacităţilor de prelucrare a celui mai mare producător mondial de ţiţei şi prin posibila creştere a preţurilor internaţionale", precizează un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că atacurile subminează eforturile de dialog în vederea identificării unor soluţii la diferendele existente.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri