Jurnalul.ro Ştiri Justitie Magistrat sancționat pentru că judecă prea încet! Recordul personal: 3 dosare „bătrâne” de peste 10 ani

Magistrat sancționat pentru că judecă prea încet! Recordul personal: 3 dosare „bătrâne” de peste 10 ani

de Mariana Zaharia    |   

Un magistrat al Judecătoriei Pitești riscă să fie sancționat disciplinar pentru a patra oară în ultimii cinci ani. Inspecția Judiciară se plânge că judecătoarea nu ar fi respectat principiul celerității în dosare și ar fi întârziat să soluționeze lucrări. Nu mai departe de anul trecut, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus penalizarea magistratului cu 25% din salariul brut pentru aceleași abateri.

 

Inspecția Judiciară a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii după ce a constatat că judecătoarea Elena Luminița Bărbulescu din cadrul Judecătoriei Pitești „nu a respectat în mod repetat și din motive imputabile dispozițiile legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori a întârziat în mod repetat efectuarea lucrărilor”. Secţia pentru judecători în materie disciplinară a luat în discuţie cererea în ultima şedinţă şi a acordat un termen la data de 12 ianuarie 2022. Până atunci judecătoarea poate să depună probe în favoarea sa şi să îşi  pregătească apărarea.

Elena Luminița Bărbulescu este la a patra abatere disciplinară, de fiecare dată din acelaşi motiv. Am dorit să obținem un punct de vedere referitor la acuzațiile  de abateri disciplinare, însă magistratul ne-a transmis prin purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Pitești, judecătorul Mihai Drăgan, că nu dorește să facă declarații referitoare la subiect. 

 

Tăiere din salariu de 25%

 

În anul 2016, Inspecţia Judiciară a constatat că, pe lângă faptul că avea dosare foarte vechi, judecătoarea depunea cereri de abţinere în mod nejustificat. Atunci a primit  avertisment de două ori, în luna mai şi în luna octombrie. Elena Luminița Bărbulescu a atacat deciziile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a pierdut.

Trei ani  mai târziu, Inspecţia Judiciară a descoperit că magistratul avea trei dosare în lucru la care procesele durau de peste 10 ani. Această abatere i-a adus cea mai mare sancţiune, în 2020, când CSM a admis cererea Inspecției Judiciare și a decis să îi taie din salariu 25% timp de 6 luni.

Elena Luminița Bărbulescu este judecător din 1996. Din declaraţia sa de avere reiese că în anul 2020 a obţinut un venit de 170.448 lei din salariul de judecător şi vouchere de vacanţă de 1.450 lei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri