Afacerile controlate de Puiu Popoviciu, magnatul condamnat, în vara anului 2017, la 7 ani de închisoare cu executare și care, în prezent, se află la Londra, își schimbă proprietarii din acte. Mai exact, una dintre companiile care se ocupă cu închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, care era controlată de Popoviciu prin intermediul mamei sale nonagenare, a fost preluată, recent, de către un offshore cipriot.
“Jurnalul” a intrat în posesia unui document din care rezultă că, în cadrul Adunării Generale a Asociaților companiei SC Farview Prime Investments SRL, s-a hotărât ca, începând cu data de 14 noiembrie 2019, cele 33.040 de părți sociale deținute de Ligia Popoviciu la această companie, să intre în proprietatea căsuţei poștale cipriote Aniruda Limited Nicosia, companie controlată, de asemenea, de Puiu Popoviciu. “Se aprobă vânzarea de către asociatul Popoviciu Ligia a întregului pachet de 33.040 de părți sociale, reprezentând 49% din capilatul social, deținute în cadrul societății, în valoare nominală de 16,1 lei fiecare, la o valoare totală de 531.944 de lei, către asociatul Aniruda Limited”. În urma vânzării, căsuța poștală devine unicul asociat al companiei.
Ligia Popoviciu este mama omului de afaceri Gabriel Aurel Popoviciu, o doamnă născută în anul 1930. În ciuda vârstei înaintate, Ligia Popoviciu este, practic, paravanul fiului său în afacerile imobiliare din România. Altele decât celebrul cartier residențial și celebrul complex comercial din nordul Capitalei, pentru care afaceristul a fost condamnat, definitv, la șapte ani de închisoare cu executare.
Potrivit unor informații furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în 2016, Ligia Popoviciu deținea, până acum doi ani, și un pachet de 49 la sută din acțiunile unei companii denumite SC Farview Investments SRL. Celalălt acționar al SC Farview Investments SRL, cu un pachet de 51% din beneficii și pierderi, este același cipriot, denumit Aniruda Limited. Conform unei încheieri din 2015, când a avut loc o operaţiune de divizare de companii, a fost publicată o listă cu proprietățile SC Farview Investments SRL în Monitorul Oficial al României. Cu acest prilej, am aflat că firma la care mama lui Puiu Popoviciu deține 49% din părţile sociale are în proprietate două celebre vile situate în Snagov. Este vorba de Vila 23 și Vila 24, cu suprafețe de 7.564,08 metri pătrați, dar și zece apartamente situate într-un bloc amplasat în strada Nikolai Gogol nr. 29, precum și un alt imobil din Nikolai Gogol nr. 2, la care se adaugă spații de depozitare sau locuri de parcare.
Din grupul Farview, pe lângă SC Farview Investments SRL, mai există o companie denumită SC Farview Properties SA, unde același offshore, Aniruda Limited, deține 51% din capitalul social, iar mama lui Puiu Popovicu, Ligia Popoviciu, controlează 49%. O altă companie afiliată este SC Farview Prime Properties SA, structura acționariatului acestei firme fiind identică cu cea regăsită în celelalte două. În 2015, sub aceeași structură a acţionariatului a luat ființă a patra companie, SC Farview Prime Investments SRL, a cărei jumătate din capitalul social a fost vândut, recent, de Ligia Popoviciu aceluiași offshore cipriot.