Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai multe persoane intră în izolare la domiciliu

Mai multe persoane intră în izolare la domiciliu

de Monica Cosac    |   

Începând de astăzi, în România se instituie starea de urgență, astfel că ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat măsurile care au fost luate, în această situaţie, de Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență. Concret, toate persoanele asimptomatice care revin în România din țări cu cel puțin 500 de cazuri de COVID-19 confirmate intră automat în izolare la domiciliu. De asemenea, o altă decizie este închiderea târgurilor de mașini.

 

După anunțul preşedintelui Klaus Iohannis, legat de instituirea stării de urgență începând de luni, 16 martie, ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că un grup de lucru a propus premierului câteva măsuri care se impugn în această situaţie şi a cerut ca deplasările să fie făcute doar dacă sunt neapărat necesare.

„Începând de aseară (n.r. – sâmbătă seară), o echipă de la toate ministerele a lucrat non-stop pentru a trimite premierului pentru aprobare nota de fundamentare ce va fi prezentată președintelui în vedere emiterii decretului. Vreau să fac un apel a calm, este momentul să fim uniți, toleranți, suntem și vom fi la datorie, starea de urgență ne permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru gestonarea situației", a spus ministrul. „Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscului de propagare și de îmbolnăvire. Vă rog să evitați deplasările care nu sunt necesare, contactul cu alte persoane, informați-vă din surse oficiale (…). Situația este sub control, am suspendat transporturile din Italia, am închis școlile, am limitat întâlnirile publice”, a completat Vela.

 

Extinderea zonelor ce impun autoizolarea

Ministrul a explicat că starea de urgență permite autorităților să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea răspândirii coronavirusului. În acest context, una dintre măsuri, despre care Vela spune că autorităţile au încercat să o evite până acum, presupune ca toate persoanele care intră în România din țări în care au fost confirmate cel puțin 500 de cazuri de infecţie cu coronavirus vor fi izolate pentru 14 zile. Măsura a intrat în vigoare chiar de aseară , de la ora 21:00. Obligația inspectoratelor teritoriale de muncă este de a verifica modul de implementare a deciziei privind decalarea programului de lucru. Cu toate acestea, nu este clar unde vor fi făcute controalele, deoarece, la începutul săptămânii trecute, când a fost anunţată acesată măsură, a fost cu titlu de obligativitate doar pentru instituţiile de stat, în timp ce pentru mediul privat era doar o recomandare.

Totodată, se suspendă până în 31 martie organizarea târgurilor de mașini şi au fost stabilite recomandări pentru echipele de intervenție (utilități) care merg la persoane aflate în izolare, astfel încât să fie protejate.

 

Ce înseamnă „contact apropiat”

Tot ieri a fost clarificat şi termenul de „contact apropiat” al unui caz confirmat cu coronavirus. Astfel, există mai multe situaţii în care se poate vorbi despre „contact apropiat”: persoana care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient infectat, persoana care a avut contact fizic direct cu un bolnav cu COVID-19 - spre exemplu, o strângere de mână neurmată de spălarea mâinilor -, persoana care s-a aflat în aceeași încăpere cu un caz de COVID-19 timp de minim 15 minute și la o distanță de minimum 2 metri, o persoană din rândul cadrelor medicale care acordă îngrijire unui pacient sau o persoană de la laborator care recoltează probe fără echipament de protecție.

 

Ieri au fost confirmate 16 cazuri noi de infecţie cu coronavirus: 4 cazuri în București, 4 în Arad, 3 în Brașov, 2 în Brăila și câte 1 caz în Constanța, Teleorman și Iași.

 

În România, numărul cazurilor de înfecţie cu noul virus COVID-19, ajunsese, ieri după amiază, la 139, iar dintre aceştia nouă au fost declarați vindecați și au fost externați.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri