O explozie puternică a făcut mai mulţi morţi şi cel puţin zece răniţi în apropiere de Diyarbakir, marele oraş din sud-estul Turciei cu majoritate kurdă, a anunţat joi noapte Ministerul de Interne, informează France Presse şi Reuters.
Explozia a avut loc "când militanţi PKK încărcau explozibili într-un camion furat", a adăugat ministerul turc, fără a putea preciza dacă victimele erau civili sau militanţi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) .
Agenţia Reuters precizează, citând surse din securitate, că patru persoane suspectate că fabricau bombe au fost ucise şi 15 rănite în momentul producerii exploziei în jurul orei 22.30 (19.30 GMT) într-un sat din districtul Sarikamis, la aproximativ 25 km de Diyarbakir.
Patru dintre răniţi sunt în stare critică, au declarat surse din securitate. Potrivit martorilor, explozia a fost auzită de la mare distanţă.
Explozia urmează unui atac cu maşină-capcană în apropierea unei cazărmi mai devreme în timpul zilei într-o suburbie a oraşului Istanbul, care a rănit şapte persoane, şi unui alt atentat cu maşină-capcană comis marţi la Diyarbakir, vizând poliţia şi care a ucis trei persoane, aminteşte Reuters.AGERPRES