Jurnalul.ro Ştiri Justitie Managerul Spitalului 'Sf. Maria', Narcis Copcă, la DIICOT

Managerul Spitalului 'Sf. Maria', Narcis Copcă, la DIICOT

Managerul Spitalului "Sf. Maria", Narcis Copcă, s-a prezentat luni dimineaţa la sediul DIICOT, în legătură cu plângerea penală depusă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

"Va trebui să ne lămurim privind plecarea organelor donate din România în străinătate prin intermediul unei organizaţii, care de fapt era chemată, atenţie, să facă un audit neoficial la Spitalul 'Sfânta Maria', pentru a alege dintre două centre aflate în competiţie şi care doresc acreditarea de transplant pulmonar, în datele de 8 şi 9. Noi suntem acreditaţi, nu suntem în competiţie sau în conflict cu nicio altă clinică. Acest audit neoficial era făcut după zicala 'lupul păzeşte oile' pentru că această entitate este cea care a preluat organele din România", a declarat Narcis Copcă, la intrarea în sediul DIICOT.

Conducerea Spitalului "Sf. Maria" a anunţat, pe 23 noiembrie, că a depus o plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru abuz în serviciu, după ce Inspecţia Sanitară de Stat a făcut un control la această unitate medicală în cazul acreditării centrului de transplant pulmonar.

În plângerea penală se solicită organelor de cercetare "investigarea şi sancţionarea activităţilor cu caracter posibil infracţional" desfăşurate de către Ministerul Sănătăţii prin reprezentantul său Vlad Voiculescu".

Potrivit sursei citate, printre consecinţe se numără imposibilitatea unităţii medicale de "a-şi desfăşura obiectul de activitate pentru care a primit acreditare şi fonduri", imposibilitatea de a oferi servicii de transplant pulmonar pacienţilor în nevoie aflaţi pe listele de aşteptare, dar şi "lipsa avizului consultativ la trimiterea pacienţilor în străinătate pentru a fi operaţi la Viena în condiţiile în care Spitalul 'Sf. Maria' a primit acreditarea necesară pentru transplant". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri