Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Mănăstirea Aladzha, cea mai „populară” dintre bisericile săpate în piatră

Mănăstirea Aladzha, cea mai „populară” dintre bisericile săpate în piatră

de Diana Scarlat    |   

La mică distanţă de Varna şi de staţiunea turistică Nisipurile de Aur poate fi vizitată una dintre cele mai frunoase mănăstiri săpate în piatră: Aladzha. Ca dimensiuni, este mult mai mare decât cele din România, iar impresionant aici este modul de organizare a spaţiului şi priveliştea care, de sus, dezvăluie întinderea de ape a Mării Negre.

 

Mănăstirea Aladzha, aflată pe ţărmul bulgar al Marii Negre, a fost întemeiată în jurul secolelor XII-XIV. Prima serie de cercetări ştiinţifice si sistematice asupra peşterilor de aici a fost iniţiată abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea, sub conducerea arheologilor bulgari Karel si Herminegild Skorpil. În anul 1927 Mănăstirea Aladzha a fost declarată monument istoric naţional, iar în 1968 a fost recunoscută ca monument de arhitectură de importanţă naţională. Sunt impresionante încăperile mănăstirii, săpate în stâncă pe două niveluri, într-o faleza de calcar, cu înălţimea de aproape 40 de metri. La primul nivel sunt situate biserica mănăstirii, chiliile călugărilor, sala de mese şi bucătărie, o mică biserică recviem, cripta (osuar) şi alte încăperi gospodăreşti. Al doilea nivel reprezintă o nişă de piatră naturală, în partea de est, unde se află capela mănăstirii.

 

Excursii gratuite

 

Pentru a le facilita turiştilor accesul, unii hotelieri din staţiunea Nisipurile de Aur organizează excursii la Varna, având ca obiectiv şi această mănăstire. Şi aici se vorbeşte româneşte, la fel ca în multe alte zone turistice ale Bulgariei, pentru că cei mai mulţi vizitatori vin, de mulţi ani, din ţara noastră. Suvenirurile pot fi „negociate” cu vânzătorii bulgari în limba română şi chiar cumpărate în lei. Hotelierii bulgari deja îşi programează investiţiile şi ofertele în funcţie de dorinţele românilor. „Avem excursii opţionale gratuite, la Varna şi la Balcic. Foarte mulţi turişti români vor să viziteze şi aceste destinaţii, iar noi le venim în ajutor”, explică Emine Baldji, director de marketing Prestige Deluxe Hotel Aquapark Club, de la Nisipurile de Aur, unul dintre cele mai noi hoteluri de pe litoralul Bulgariei, deschis în anul 2017. Politica de marketing a noului hotel se orientează deja în funcţie de preferinţele turiştilor români, pentru că şi aici, peste jumătate dintre clienţi au fost din România. Una dintre ofertele speciale pentru turiştii români constă în excursii gratuite, de la Nisipurile de Aur la Balcic şi la Varna, la distanţă foarte mică de staţiune. Costurile sunt suportate de hotelier şi se adresează tuturor clienţilor, dar ideea a fost inspirată de turiştii români.

 

La distanţa de circa 700 de metri, la vest de mănăstire, se află un grup de peşteri, cunoscut sub numele „Catacombe”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri