Real Madrid a eliminat-o pe City la loviturile de departajare, miercuri seara, în manșa a doua a sferturilor de finală din Liga Campionilor.
„Felicitări lui Real Madrid, se apără atât de bine, incredibil", a spus Guardiola. "Noi am făcut totul. Nu am niciun regret în legătură cu ceea ce am făcut. Defensiv, ofensiv, am jucat excepțional în toate departamentele, în toate, și din păcate nu am putut câștiga, așa că asta este", a mai arătat antrenorul spaniol, potrivit Reuters.
În ciuda faptului că a dominat meciul, cu 33 de șuturi față de opt ale madrilenilor și 18 cornere față de unul singur al oaspeților, Manchester City nu a reușit să se impună. Partida s-a încheiat 1-1, a fost 4-4 la general și s-a trecut la lovituri de departajare, iar City a părăsit competiția.
(sursa: Mediafax)