Jurnalul.ro Ştiri Social Maraton al democraţiei, în jurul Guvernului

Maraton al democraţiei, în jurul Guvernului

Un maraton al democraţiei se desfăşoară sâmbătă după-amiază în jurul Guvernului şi pe traseul bd. Aviatorilor - bd. Kiseleff. 

La maraton participă 25 de persoane care poartă drapele tricolore. 

"Vrem să schimbăm ţara şi consider că prin acest protest curat şi prin mişcare putem iniţia o mişcare cu adevărat în România", a spus Horia Vasiliev, antreprenor, iniţiatorul acţiunii. 

El a spus că participanţii la maraton vor alerga pe trotuar, pe un "traseu în formă de victorie", maratonul fiind unul "paşnic". 

"O să alergăm pe Aviatorilor, până la Aleea Modrogan, ne întoarcem pe Kiseleff şi vrem în semn de protest să înconjurăm şi Guvernul. Apoi, desigur, rămânem la protest. Am fost în fiecare seară până acum", a mai spus Vasiliev. 

Un participant la eveniment, îmbrăcat cu un tricou de la Maratonul Regal, a declarat pentru AGERPRES că poartă acest echipament pentru că "are tricolorul României pe el" şi i se pare că este "potrivit pentru această zi". 

"Alerg pentru sănătate, pentru a nu fi furaţi, pentru a ne putea creşte copii în ţara asta fără să fim furaţi. Orice picătură de apă într-un ocean e o realizare", a spus acesta. 

Un alt participant la maraton a afirmat că aleargă pentru "a consuma energia negativă acumulată din cauza guvernanţilor". 

"Şi să le-arătăm că nu cedăm uşor, că nu acceptăm abuzurile care vin via Guvern şi ajung până la fiecare cetăţean în fond. Vrem să arătăm că suntem cu ochii pe ei şi chiar dacă nu ieşim în fiecare şi poate cumva vom încerca protestul atât de masiv cum a fost până acum şi vom fi pe fază şi la orice abuz sau la orice încercare de păcăleală a ţării vom ieşi din nou", a spus protestatarul.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri