Jurnalul.ro Cultură Teatru Maratonul teatral „25 de ore de teatru non-stop”, într-un nou format: 25 de evenimente, în trei weekenduri consecutive, offline și online

Maratonul teatral „25 de ore de teatru non-stop”, într-un nou format: 25 de evenimente, în trei weekenduri consecutive, offline și online

de Magdalena Popa Buluc    |   

Maratonul „25 de ore de teatru non-stop”, evenimentul de tradiție al companiei independente de teatru sibiene „BIS Teatru”, va aduce anul acesta publicului 25 de spectacole de teatru, recitaluri de poezie și proiecții de filme, produse de scena independentă de teatru din România, cu desfășurare atât offline, în prezența publicului, dar și online. Dintre numele sonore care vor fi prezente cu spectacole la Sibiu, amintim companiile independente „Reactor de creație și experiment” Cluj-Napoca, Teatrul Improbabil București, Playhood București, Pro Teatru Zalău, Teatrul de Artă București și Fabrica de Teatru Sibiu.

 

Teatru, poezie și film, timp de trei weekenduri consecutive, la Sibiu

Noutatea ediției a XI-a a Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop” este dată de durata de desfășurare, care, diferit de edițiile anterioare, când toate spectacolele aveau loc pe parcursul a 25 de ore, anul acesta evenimentul va avea loc pe parcursul a trei weekenduri consecutive: 17 - 19 septembrie (prologul), 25 - 26 septembrie (maratonul), 1 - 3 octombrie (epilogul). Evenimentul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. Biletele și abomanetele pentru toate evenimentele din programul ediției au fost puse în vânzare și pot fi cumpărate de pe site-ul partenerului de ticketing www.iabilet.ro. Pot fi achiziționate două tipuri de abonamente: abonamentul Full Pass, care asigură accesul la toate evenimentele care au loc în perioada 17 septembrie - 3 octombrie 2021 și abonamentul Maraton, care asigură accesul la maratonul teatral propriu zis din 25-26 septembrie (inclusiv deschiderea oficială de la Sala Thalia).

 

„Începem anul acesta, ediția a XI-a a maratonului teatral care scrie istoria teatrului independent la Sibiu de atâția ani deja, cu o premieră. În deschiderea prologului vom surprinde publicul cu «Mutat de la noi» un performance-instalație, o călătorie a dezrădăcinării, un eveniment care va solicita senzorial publicul, într-un spațiu cu totul inedit. În deschiderea maratonului, pe 25 septembrie, am programat o comedie duioasă și emoționantă a prietenilor de la Teatrul de Artă București și vom încheia cu un spectacol îndrăzneț al companiei «Reactor de creație și experiment» Cluj-Napoca, un spectacol care vorbește despre crizele identitare și depresiile specifice izolării și însingurării. «Verde tăiat», spectacolul produs de Pro Teatru Zalău și nominalizat la Gala Premiilor UNITER în acest an, este de asemenea inclus în programul festivalului. Rămânem preocupați în continuare de arta comunitară incluzivă, programul ediției abundă în momente menite să ajute la incluziunea socială a diferitelor categorii defavorizate. Facem un liant între adolescenții aflați în situații de risc, din cartierul Ferentari, București - trupa PlayHood București, coordonată de Mădălina Dorobanțu și Ionuț Oprea și adolescenții «răsfățați» ai Sibiului, de la „Fabrica de Teatru”, coordonați de Laura Luca. Mergem către vârstnicii de la căminul de pe strada Azilului, continuăm sublima aventură Doar sunt a Biancăi Babeș, care va utiliza instrumentele teatrale în munca ei cu persoane cu dizabilități. Sperăm cu tot sufletul stors după această perioadă mai neagră, ca publicul să ne fie alături și să ne bucurăm împreună de cele 25 de evenimente programate în acest an.” Bogdan Sărătean, director festival, coordonator BIS Teatru

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri