Jurnalul.ro Ştiri Justitie Marcel Vela: Plângerea Jandarmeriei privitoare la evenimentele din 10 august ar trebui, în principiu, retrasă

Marcel Vela: Plângerea Jandarmeriei privitoare la evenimentele din 10 august ar trebui, în principiu, retrasă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat vineri că, "în principiu", Jandarmeria ar trebui să-şi retragă plângerea depusă la DIICOT referitoare la evenimentele din 10 august 2018, adăugând că trebuie să se consulte cu colaboratorii săi din minister şi cu noua conducere a Jandarmeriei.

"Este un moment în care nu mă pot exprima, în principiu cred că da, dar trebuie să mă consult cu domnul inspector general, cu domnul secretar de stat Despescu, pentru că în ultima perioadă, de o lună şi jumătate, Jandarmeria nu a prea colaborat cu conducerea MAI în mai multe domenii, de la desecretizare până la unele decizii care au fost importante pentru România", a precizat Vela, la o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări pe această temă.

În ce priveşte alte schimbări la nivelul Jandarmeriei, Vela a menţionat că în prima etapă inspectorul general va face o evaluare a nemulţumirilor publice legate de această instituţie.

"Cred că în prima etapă domnul inspector general va face o evaluare a ceea ce a fost şi a ceea ce preia, a nemulţumirilor publice legate de Jandarmerie. După această evaluare, domnul inspector general are misiunea să raporteze ce nu este în regulă la Jandarmerie, ca să putem îndrepta", a afirmat ministrul de Interne.

AGERPRES

Subiecte în articol: Marcel Vela 10 august jandarmeria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri