Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie: Un român a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor

Marea Britanie: Un român a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor

Un român din Marea Britanie a fost condamnat marţi la cel puţin 20 de ani de închisoare după ce şi-a ucis colega de apartament, tot româncă, într-un atac "susţinut şi brutal" cu ciocanul, relatează Press Association. 

Lucian Stinci, în vârstă de 34 de ani, era atât de "obsedat" de Florina Pastina, de 36 de ani, încât instalase camere video la duş în locuinţa pe care o împărţeau în Croydon, în sudul Londrei. 

În iulie anul trecut, el a atacat-o pe Pastina în timp ce se afla în bucătărie, lovind-o în mod repetat în cap cu ciocanul. Pe corpul victimei s-au găsit de asemenea arsuri despre care s-a stabilit că proveneau de la un ceainic cu apă fierbinte. Bărbatul i-a atacat apoi cu acelaşi ciocan şi pe nepotul şi nepoata victimei, amândoi în vârstă de 25 de ani, care au fost răniţi, dar au reuşit să fugă. 

Stinci, venit de 10 ani în Marea Britanie şi care lucra ca supervizor la un hotel, a comis crima sub influenţa cocainei şi a vizionării de materiale pornografice "extreme". El şi-a recunoscut vina în faţa instanţei, vinerea trecută. 

Victima sa era învăţătoare şi venise în Marea Britanie în 2010.AGERPRES

Subiecte în articol: Lucian Stinci Florina Pastina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri