Maria Tănase era irezistibilă, avea o forţă de cucerire, de convingere încât nimeni nu-i refuza vreo dorinţă. În osul frunţii ei era dăltuit cuvântul succes. Când cânta, se revărsa atâta forţă sufletească încât orice cântec devenea şlagăr. Ca o furtună este blestemul Mariei în cântecul de stigmatizare a trădării în dragoste, când cântă „cine iubeşte şi lasă/Dumnezeu să-i dea pedeapsă/Târâişul şarpelui…” ai senzaţia că se despică înaltul cerului. Când izbucneşte din pieptul Măriei Tănase „şi încă o dată, măi, flăcăi, hop ş-aşa, ş-aşa” din Ciuleandra se revarsă tot tumultul, clocotul din firea românului. Am zis că dacă ştiinţa ar putea clona o părticică dintr-o iubire cosmică, dintre ţăranul posac şi genial Brâncuşi şi vijelioasa Maria Tănase, atunci omenirea ar fi câştigată. Maria îi cânta genialului sculptor până adormea, îl sprijinea cu spatele ei şi apoi ieşea tiptil, fredonând să-i temeinicească somnul. Acum s-a aflat că de Maria Tănase era îndrăgostit şi tânărul dirijor Sergiu Celibidache, se înflăcăraseră după farmecul ei şefi ai spionajului occidental aflaţi în ţara noastră, a iubit-o şi cunoscutul şef al serviciilor secrete româneşti Eugen Cristescu, el a ferit-o de legionari, trimiţând-o să cânte o vreme în Turcia. Prin el, Maria a adus servicii spionajului românesc. Ea l-a ales ca soţ pe un avocat ratat, cu sânge grecesc, care o lăsa să zburde, el fiind mulţumit să petreacă prin restaurante. Maria Tănase era generoasă, celebră este dărnicia ei cu birjarul bătrân care o ducea la cârciumioarele din Colentina unde cânta, l-a văzut supărat că nu are bani de lemne şi i-a dat toată poşeta cu banii plătiţi ei de cârciumari. Iubea florile, nu se despărţea de ghivecele ei mari cu plante. Când s-a mutat pe strada Brezoianu, într-un bloc înalt, pompierii cu scara telescopică i-au urcat un ghiveci mare cu o plantă. Când ştia că va muri de căpcăunul cancer la doar 50 şi ceva de ani, i-a cerut unei fete pe care o ajuta să-i cumpere şi să-i aducă la spital rochia albă cu care dorea să fie înmormântată. A pus-o pe fetişcană să se îmbrace cu rochia vaporoasă, ca să-şi imagineze ridicarea ei la cer. A cerut ca perna din sicriu să fie umplută cu petale de trandafiri din grădina tatălui din mahalaua cărămidarilor. La petrecerea ei, la Cimitirul Bellu a însoţit-o un milion de români.