Jurnalul.ro Ştiri Politică Marian Oprișan, înaintea ședinței CEx: Deciziile se respectă

Marian Oprișan, înaintea ședinței CEx: Deciziile se respectă

Poziții opuse în PSD înainte de Congresul anunțat pentru sfârșitul lunii. Șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan, a spus că joi la Parlament că nu „suntem răzgândaci, iar deciziile se vor respecta”, asta în contextul în care potrivit unor surse politice Paul Stănescu și Marcel Ciolacu ar vrea amânarea Congresului.

„Decizia CEx se va respecta. Eu n-aș fi de acord, pentru că nu suntem răzgândaci, nu putem să ne culcăm dimineața cu o decizie și să ne trezim seara cu altă decizie. Este aberant. Și în toată lumea civilizată într-o săptămână, când îți pleacă șeful partidului sau ți-l arestează, se fac alegeri din acest punct de vedere și se rezolva situația”, a spus Marian Oprișan la Antena 3.

Subiecte în articol: marian oprisan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri