Jurnalul.ro Sport Fotbal intern „Marinarii Regelui” s-au impus la limită în fața Universității Craiova

„Marinarii Regelui” s-au impus la limită în fața Universității Craiova

Unul dintre cele mai interesante partide ale etapei a 15-a din Liga 1 a adus față în față pe Farul Constanța și Universitatea Craiova. Elevii „Regelui” s-au impus la limită, cu 1-0, întrerupând șirul impresionant de victorii al oltenilor.

Craiovenii veneau la malul mării după după 7 victorii consecutive în toate competițiile și aveau cotă de favoriți la casele de pariuri.

Meciul a debutat cu un incident de joc, Valerică Gămas și George Ganea lovindu-se cap în cap. A fost necesară intervenția echipelor medicale, dar cei doi au rămas în teren.

Oltenii au dominat prima repriză, fiind mult mai prezenți în fața careului constănțenilor, fără însă să-și creeze vreo ocazie iminentă de gol.

În partea a doua, elevii lui Gheorghe Hagi au fost mult mai motivați, șutul centrare a lui Alex Mitu, din debutul reprizei, trecând foarte puțin pe lângă vinclul porții lui Pigliacelli.

Radaslavescu și Adi Petre, care au intrat la gazde în ultimul sfert de oră, au fost actorii principali ai golului victoriei. Primul a pasat bine în profunzime pentru Fernandes, care l-a servit la firul ierbii, la bara a doua, pe Adi Petre, care a finalizat peste Pigliacelii, după ce se demarcase excelent (1-0, min. 77).

Pe final, oaspeții au forțat egalarea, dar Aioani a fost la post, la fel ca și întreaga apărare a „marinarilor”, care au reușit în cele din urmă să se impună la limită, obținând toate cele 3 puncte.

Farul e acum pe locul 5, la egalitate de puncte cu UTA și FC Voluntari, dar poate fi depășită de ilfoveni, precum și de Rapid, care mai au de jucat meciul din etapa a 14-a.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: farul constanţa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri