Alegerile generale din Italia de la 4 martie - în care partidele eurosceptice ar urma să înregistreze rezultate bune, peste așteptări- ar putea submina fatal Uniunea Europeană, a declarat liderul francez de extremă-dreaptă, Marine Le Pen, a informat, ieri, dpa.
Aceste alegeri „ar putea marca cu siguranţă începutul unei noi Europe şi vor fi dovada că oamenii se opun Uniunii Europene, aşa cum se întâmplă acum”, a precizat ea pentru ziarul „Corriere della Sera”. Potrivit publicației citate, şefa „Frontului Naţional” (FN) ar dori ca UE să evolueze într-o „Uniune a naţiunilor europene” (UEN), mai relaxată. În Italia, formaţiunea lui Le Pen este un aliat al partidului antiimigranţi „Liga Nordului” şi, în interviu, ea a apreciat, de asemenea, ideile „Mişcării 5 Stele” (M5S, populişti). „Noi nu avem legături oficiale cu ei, dar toţi fac parte din aceeaşi dinamică, urmărind să pună în discuţie actuala Uniune Europeană, apărată de Emmanuel Macron şi Angela Merkel”, a declarat Le Pen, referindu-se la preşedintele francez şi cancelarul german. Potrivit sondajelor de opinie, M5S, „Liga Nordului”şi un alt partid eurosceptic de extremă-dreaptă, „Fraţii Italiei”, ar putea câştiga împreună peste 45% din voturi. Cu toate acestea, „Liga Nordului” şi M5S şi-au atenuat recent poziţia anti-UE, dând înapoi față de ideea organizării unui referendum asupra ieşirii din zona euro.
M5S refuză să intre în coaliţii. „Liga Nordului şi „Fraţii Italiei” fac parte dintr-un bloc ce nu ar obține majoritatea parlamentară.