Jurnalul.ro Special Interviuri Marius Bodochi: „Crăciunul este liniștea și pacea, tihna de a fi prezent, de a agăța goana nebună a vieții în cui măcar pentru o clipă”

Marius Bodochi: „Crăciunul este liniștea și pacea, tihna de a fi prezent, de a agăța goana nebună a vieții în cui măcar pentru o clipă”

de Magdalena Popa Buluc    |   

Marius Bodochi este un artist expresiv, nu numai în teatru, cât și în cinematografie. A avut întâlniri cu marile universuri dramaturgice, extrem de diferite. Un creator al imaginii din toate unghiurile ei, psihologic până la identificare fizică, prin puterea de expresie. Este actorul cu un destin aparte, care trăieşte cu patimă pe scenă creând personaje memorabile. Are forţă de seducţie, magnetism, un amestec de gheaţă, de indiferenţă, de dragoste şi căldură. Sensibil şi pasional, cu un timbru special venit parcă din altă lume, cu o dicţie perfectă, are forţa de a o lua mereu de la capăt. Consideră că fără iubire nu se poate face nimic pe lumea asta. A absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureș, la clasa profesorului Constantin Codrescu. A fost o experiență extraordinară ca un tânăr absolvent de institut să joace în 7 spectacole importante. A interpretat roluri memorabile la Teatrul Național din Cluj: Constantin din Săptămâna luminată de Mihai Săulescu, în regia lui Mihai Măniuțiu, Cleonte din Burghezul gentilom, de Molière, Henry al II-lea din Beckett de Jean Anouilh, regia lui Victor Frunză, Dyonisoss din Bacantele, de asemenea în regia lui Mihai Măniuțiu, Bolinbrocke din Richard al II-lea, în montarea aceluiași regizor, Oberon din Visul unei nopți de vară, în regia lui Victor Ioan Frunză, Hemon din Antigona de Sofocle, în regia lui Elemer Kinkszes, ispititorul Reginald din Omor în catedrală, de Thomas Eliot, în regia lui Mihai Măniuțiu, cât și Cassio, din Othello, în regia lui Dan Alexandrescu. Dar rolul care i-a marcat cariera este regele din Regele moare, de Eugen Ionescu, în regia lui Victor Ioan Frunză. Un succes răsunător l-a avut alături de Olga Tudorache în Regina Mamă, pe scena Teatrului Național, cât și în Tezeu, Oberon, în Visul unei nopți de vară, în regia lui Petrică Ionescu, și Două pe față, două pe dos, coordinator Ion Caramitru. El este unul dintre rarii actori care au forța să exprime cu atâta eleganță un personaj de genul lui Antonio Salieri din Amadeus, de Peter Shaffer. Dar să nu uităm de Regele moare, în regia lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Mundi, încununat cu nenumărate premii pentru Cel mai bun spectacol, care ni-l arată pe Eugen Ionescu pe culmile geniului său. Limba este clasică, acțiunea are măreția lui Shakespeare.

 

Printre cele mai cunoscute roluri din filme se numără Femeia visurilor (regia: Dan Pița), Tandrețea lăcustelor (regia: Dan Necșulea), Dracula, The Impaler (regia: Adrian Popovici), Craii de Curte Veche (regia: Mircea Veroiu).

 

 

„Crăciunul pentru mine înseamnă acasă. Adică nu într-un loc anume, ci acasă din suflet, unde viețuiesc toți cei dragi ai mei din cer și de pe pământ. Crăciunul este liniștea și pacea, tihna de a fi prezent, de a agăța goana nebună a vieții în cui măcar pentru o clipă și a lăsa inima să se umple de cei iubiți. Crăciunul se întâmplă în interior, acolo unde se naște recunoștința profundă pentru toți cei de care mi-a fost dat să mă bucur sau pentru care am suferit, căci și în suferință își găsește omul smerenia și bucuria de a fi. Crăciunul înseamnă să iertăm, să ajutăm, poate mai ales să ajutăm, pentru că, întinzându-i unui om mâna atnci când are mai mare nevoie, înfăptuiești de fapt miracolul care este această sfântă zi.

 

Le doresc tuturor să aibă șansa unui Crăciun fericit și să își facă din fiecare om și loc drag un acasă, așa cum mi-am făcut eu în ultimul an din oamenii și locul care înseamnă Teatrul Dramaturgilor Români.

 

În această perioadă a introspecțiilor înțelegem că toată munca depusă de familia TDR nu a fost în van. Reușitele noastre ca teatru sunt reușitele fiecăruia dintre noi. Au fost bucurii mari, am avut realizări notabile, dar toate acestea nu ar fi însemnat nimic fără spectatorii noștri, cărora sperăm că le-am transmis o parte din fericirea și dăruirea noastră. Nu există o satisfacție mai mare decât cea de la finalul unui spectacol, când publicul prezent la tine ACASĂ aplaudă și se bucură.

 

În 2020 doresc să păstrez sentimentul de acasă pentru spectatorii noștri printr-un repertoriu de excepție și multe alte proiecte dedicate tinerilor actori și dramaturgi români.

 

 

Cadourile pe care noi le vom face la început de an publicului bucureștean sunt două premiere: EXISTĂ NERVI, de Marin Sorescu, regia Felix Alexa – un spectacol cu partituri actoricești remarcabile și INDISCREȚII DE TRANZIȚIE – o comedie de și cu îndrăgita artistă Rodica Popescu Bitănescu.

 

Tot în luna ianuarie va avea loc și Festivitatea de decernare a premiilor Concursului de Dramaturgie Românească, ediția a III-a. Am primit cu mult entuziasm nu mai puțin de 45 de texte – putem spune că interesul pentru piesa românească este în continuă creștere.

În luna februarie TDR va organiza proiectul ZILELE ARTIȘTILOR INDEPENDENȚI – unde vor putea fi văzuți actorii Răzvan Vasilescu, Rodica Mandache, Alexandru Unguru, Dorel Vișan, Andrei Aradits, Dana Voicu, Ana Odagiu, Adriana Irimescu.

 

După succesul înregistrat în 2019, anul viitor va avea loc MICROSTAGIUNEA ESTIVALĂ, proiect ajuns la a doua ediție. Nu în ultimul rând, pregătim multe alte surprize spectatorilor noștri. Pentru a păstra suspansul, îl menționăm doar pe domnul Mihai Măniuțiu.

 

Așadar, vă aștept cu drag la noi acasă, la teatrul Dramaturgilor Români!”

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri