PSD nu va accepta o majorare a pensiilor cu 7%, în contextul negocierilor cu PNL, procentul pe care îl susține fiind de 11%, a declarat la RFI deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii.
”Astăzi trebuie să ne vină cifrele finale de la Ministerul Finanțelor pe execuție și sperăm că astăzi se va ajunge la o formă finală. Noi ne susținem punctul de vedere, motivat de evoluția prețurilor din România și vorbim aici de coșul de consum de bază al pensionarilor, care nu include doar inflația generală, ci din contră, include cele trei elemente principale și aici vorbesc de alimente, unde avem scumpiri în proporție de 15%-20%-25%, de prețurile la utilități, dar și de prețurile la medicamente. O inflație dată deja octombrie 2020-octombrie 2021 la 7,9% și cu o proiecție de creștere în continuare și din toate aceste calcule am ajuns la o majorare de 11% (...). Noi 7% nu vom accepta sub nici o formă (...). Să nu creadă cineva că cu acești 11%, pensionarii, în speță părinții și bunicii noștri se vor îmbogăți. Nicidecum. Încercăm să le creem un scut cât de cât în fața acestei avalanșe de prețuri”, a spus deputatul.
Creșterea pensiilor și a alocațiilor pentru copii este unul dintre subiectele asupra cărora PSD și PNL încă nu s-au înțeles, în negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare.
Întrebat dacă majorarea nu ar afecta deficitul bugetar, Budăi a invocat prudența. „Dacă nu am fi fost prudenți, am fi propus un procent mult mai mare. Vă aduc aminte că avem două legi în vigoare, care nu au fost puse în practică de către colegii aflați la guvernare până acum, cele două Guverne PNL, PNL-USR și suntem în urmă cu acele majorări și dacă ne-am fi dus pe o chestiune de iresponsabilitate, am fi propus din prima revenirea la acele legi, cu exact acel calendar de acolo”.
(sursa: Mediafax)