Jurnalul.ro Ştiri Externe Eurodeputatul german Markus Pieper renunță la nominalizarea controversata, după acuzațiile de favoritism

Eurodeputatul german Markus Pieper renunță la nominalizarea controversata, după acuzațiile de favoritism

de Redacția Jurnalul    |   

Eurodeputatul german Markus Pieper a anunțat că se retrage din postul de la Comisia Europeană, în urma unei controverse care a amenințat campania electorală a președintei Ursula von der Leyen, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europene, potrivit Le Figaro.

La sfârșitul lunii ianuarie, Markus Pieper, ales al Uniunii Creștin-Democrate (CDU, de dreapta) fusese selectat pentru a ocupa noul post de trimis pentru întreprinderile mici și mijlocii în cadrul executivului european. Această recrutare a fost contestată de comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton.

Alegerea unui compatriot din același partid cu Ursula von der Leyen a alimentat acuzațiile de favoritism. Cu atât mai mult cu cât aceasta a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte de congresul de la București de la începutul lunii martie, în cadrul căruia grupul PPE (din care face parte CDU) a sprijinit un al doilea mandat pentru von der Leyen.

Joi, Parlamentul European a cerut anularea numirii și lansarea unei noi proceduri prin vot cu o largă majoritate. Markus Pieper s-a declarat victima unei campanii politice conduse de Thierry Breton, apropiat al grupului liberal Renew: „Având în vedere modul în care Breton boicotează de la bun început numirea mea în Comisie, nu văd în prezent nicio posibilitate de a răspunde așteptărilor legitime asociate acestei poziții”, a declarat Markus Pieper luni seară pentru cotidianul german Handelsblatt. El a afirmat că comisarul francez a fost „motivat exclusiv de politici partizane”.

Markus Pieper și-a semnat contractul la 31 martie și urma să își preia atribuțiile marți. El ar fi trebuit să se subordoneze direct Ursulei von der Leyen și lui Thierry Breton, ale cărui responsabilități includeau și industria.

Postul, unul dintre cele mai înalte din ierarhia europeană, i-ar fi adus un salariu de 18.430 de euro brut pe lună, potrivit grilei oficiale de salarizare.

Ursula von der Leyen a luat act de această retragere. „Președinta respectă și regretă în același timp decizia lui Markus Pieper de a se retrage din funcția de emisar pentru IMM-uri”, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al acesteia, Eric Mamer, într-un comunicat. „Președintele a decis să suspende redeschiderea procedurii de selecție pentru acest post (...) până după alegerile europene”, a adăugat Mamer.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri