Acum o vreme, acel talentat comediant, Doru Octavian Dumitru, era într-un vârf de formă, încât la spectacolele lui de la Sala Palatului „one show man”, în care delecta mii de oameni într-o cascadă de glume originale, timp de câteva ore, făcuse din aceste recitaluri o sărbătoare a umorului, stătea lumea la coadă de cu noaptea pentru a cumpăra bilete la revărsarea de haz marca Doru Octavian Dumitru. Apoi prea plinul de haz Doru Octavian Dumitru, cel care se poreclise chiar din titlul spectacolului „Maşina de Râs”, a dispărut de pe afişe, a emigrat în Canada. A mai venit prin România, a încercat să reînnoade şirul recitalurilor lui de umor, dar succesul lui se diluase. Acum nu s-a mai auzit nimic despre Doru Octavian Dumitru. Şi destinul lui fusese croit pentru umor, pentru aplauze şi bisuri. Păcat că plecarea definitivă în cele străinătăţuri i-a închis uşa succesului, nici n-avea cum să fie pe buzele canadienilor ca în România, nu era de-al lor. Era la grădiniţă Doru şi educatoarele i-au rugat părinţii să-l ia mai devreme acasă căci când sosesc toţi părinţii, prichindelul Doru povesteşte asemenea năzdrăvanii inventate de talentul lui încât părinţii rămân să-l asculte şi nu mai pleacă acasă cu copiii lor. La facultate, la Construcţii, Doru Octavian Dumitru a scris o comedie cu atâta har, atingea şi privaţiunile impuse de ceauşeşti - „Domnule, câte grăunţe de zahăr să vă pun în cafea” -, încât securitatea interzicea spectacolele studenţeşti ale lui Doru, dar el le juca la cămin cu o pătură pe post de cortină. Când a terminat facultatea şi a fost repartizat la un trust de construcţii din Bacău, directorul i-a zis: „Băi, miştocarule, eu am zeci de ingineri, ce-mi mai trebuieşti tu?! Ocupă-te să înfiinţezi o brigadă de umor a şantierului!”. Apoi au urmat show-urile de mare succes ale actorului devenit profesionist Doru Octavian Dumitru. Dar imigrarea la mii de kilometri, la distanţă de un ocean şi două continente de publicul românesc, i-a curmat cariera pe scenă.