Un proiect de ordin privind aprobarea procedurii pentru completarea declarațiilor de interese de către personalul didactic de predare a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației, până pe 4 noiembrie 2023.
Noua lege a învățământului preuniversitar a intrat în vigoare la 3 septembrie 2023 și le interzice profesorilor să ofere meditații contra cost elevilor de la clasele unde predau.
Nedepunerea declarației de interese sau nedeclararea meditațiilor înseamnă abatere disciplinară.
Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
”Declarația de interese se face în scris, pe propria răspundere, și cuprinde norma didactică, activitățile de predare, activitățile de pregătire cu elevii – meditații și activitățile didactice desfășurate în cadrul unor proiecte, îndeplinite de cel care o completează. Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, personalului didactic de predare îi revine obligația să completeze declarația de interese. Personalul didactic de predare angajat ulterior datei de 31decembrie completează și depune declarația de interese în termen de 5 zile de la angajare”, se arată în document, potrivit antena3CNN.
Președintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, susține că proiectul de ordin de ministru este unul abuziv.
”În Legea învățământului preuniversitar se spune că profesorii nu pot face meditații cu elevii pe care îi au la clasă, prevedere foarte bună, spunem noi, nu mai sunt discuții. Numai că prin această propunere, profesorii trebuie să comunice în acea declarație dacă fac meditații și cu elevi de la altă școală. Este aberant, chiar se sare calul. De ce ar trebui să știe școala unde este profesorul titular, că acesta face meditații cu un elev de la altă unitate de învățământ? O să vorbim și noi la minister când vom fi consultați, așa cum este normal, o să transmitem că este un abuz”, a declarat Simion Hăncescu, pentru Adevărul.