Muzicienii români Leontina Văduva, Remus Azoiței, Nelly Miricioiu, Claudia Bara, Clara Cernat, Alexandra Dariescu, Alina Păvălache și Răzvan Stoica vor prezenta o serie de interviuri și recitaluri în cadrul proiectului digital „Matineu muzical la ICR Bruxelles”, în perioada 29 august – 20 septembrie 2020. În fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 11.00 (ora Belgiei), cei opt artiști vor susține minirecitaluri muzicale și vor acorda opt interviuri, realizate exclusiv pentru ICR Bruxelles, de jurnalistul Marius Constantinescu. Cele opt materiale vor crea, în matineul muzical, o punte culturală între realizator, care discută din București, și muzicienii români, aflați în Paris, Londra, Liège sau Amsterdam.
„În această perioadă în care frumusețea pare greu de găsit, m-am întors - a câta oară? - către muzică. Din această perspectivă, propunerea ICR Bruxelles de a dialoga cu opt muzicieni români dragi, răspândiți prin toate zările, a găsit în mine teren fertil. Internetul șterge granițele, iar muzica devine glas comun. Și aș mai adăuga ceva: împărtășirea zâmbetului. Zâmbindu-ne unii altora, ne-am simțit, pentru câteva minute, mai aproape, mai în siguranță, mai ca înainte și, fără îndoială, așa cum vom mai fi”, spune realizatorul de televiziune, Marius Constantinescu.
Cele opt materiale audio-video rezultate includ prezentarea muzicienilor și vor fi promovate pe site-ul reprezentanței și difuzate de ICR Bruxelles pe rețelele de socializare în limba română și limba franceză, într-un program bogat și variat.
Program
29 august – Nelly Miricioiu (soprană, România/Marea Britanie) va interpreta „Le loupe” de Sabin Pautza și „Pașii” de Felicia Donceanu;
30 august – Clara Cernat (vioară, România/Franța), acompaniată de Thierry Huillet (pian, Franța), va interpreta piesa „Asturias” de Isaac Albéniz, într-o transcripție pentru vioară solo de Xavier Turrul;
5 septembrie – Leontina Văduva (soprană, România/Franța) va interpreta „Hôtel” de Francis Poulenc și „J’ai deux amours” de Vincent Scotto;
6 septembrie – Răzvan Stoica (vioară, România/Olanda), acompaniat de Andreea Stoica (pian, România/Olanda) va interpreta piesa „Preludium & Allegro” de Fritz Kreisler;
12 septembrie – Alexandra Dariescu (pian, România/Marea Britanie) va interpreta piesa „Andante con moto, Prelude no. 2”, inclusă în cele nouă preludii pentru pian Op. 1 (1990) de Karol Szymanowski;
13 septembrie – Alina Păvălache (pianistă, România/Franța) va interpreta piesa „Nocturna” no. 3 pentru pian Op. 17 de Gabriel Fauré;
19 septembrie – Claudia Bara (pian, România/Belgia) va interpreta piesa „Pavane” în D major de George Enescu;
20 septembrie – Remus Azoiței (vioară, România/Marea Britanie), va interpreta piesele „Lăutarul” de George Enescu și „Sarabande” de Johann Sebastian Bach.