Viteza de circulație în Capitala Franței va scădea de la 50 la 30 km/h din 30 august. „Trebuie să îi protejăm pe cei mai vulnerabili: pietoni, bicicliști, copii și vârstnici”, a declarat David Belliard, consilierul pentru transporturi al primarului Parisului. Reducerea limitei de viteză la 30 km/h în oraș a fost una dintre promisiunile electorale ale primarului Anne Hidalgo. Vor exista și câteva excepții, care se vor aplica pe șoselele de centură și câteva bulevarde, inclusiv Champs Elysee, Grande-Armee și Foch. Autoritățile au explicat că reducerea vitezei maxime la 30 km/h are ca scop reducerea zgomotului, adaptarea orașului la schimbările climatice și promovarea ecologismului. În consecință, primăria încurajează folosirea mijloacelor de transport alternative, în special a bicicletei.