Jurnalul.ro Ştiri Educatie MEC: O decizie privind susținerea tezelor, luată după consultări cu părinții și elevii

MEC: O decizie privind susținerea tezelor, luată după consultări cu părinții și elevii

Ministerul Educației și cercetării (MEC) va lua o decizie privind modul în care vor fi susținute în acest an școlar tezele semestriale ale elevilor după ce se va consulta cu sindicatele, părinții și elevii.

 

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din cadrul MEC, Luminița Barcari, a declarat, luni, că a fost analizată varianta prin care tezele să fie date indiferent de scenariile în care funcționează școlile.

„Am analizat posibilitatea susținerii tezelor semestriale indiferent de scenariu, pentru ca aceste teze sunt prevăzute în ROFUIP aprobat prin ordin de ministru și la a cărui elaborare au contribuit toți partenerii noștri sociali. La momentul respectiv, toți au fost de acord să se susțină. În varianta verde, elevii să dea tezele normal, în scenariul galben să susțină aceste lucrari atunci când vin elevii la clasă, profesorul având în vedere ca elevii să aiba același tip de item, iar în roșu – în funcție de disciplină – pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcție de tipul de itemi la care se pretează fiecare disciplină. La Limba și literatura română, colegii mei au propus chiar un eseu. Dar este doar o variantă de lucru și după ce ne vom consulta cu sindicatele, părinții, elevii, vom lua o decizie. Deci în scenariul roșu elevul să transmita lucrarea lui în timp real profesorului”, a spus Luminița Barcari.

Aceasta a adăugat că trebuie aplicată aceeași regulă pentru toată lumea. „Nu putem să facem discriminări: pentru elevii din scenariul verde să dam teze, pentru ceilalți nu. (...) Noi am studiat toate posibilitățile și, în funcție de ce vom stabili la nivelul MEC, vă vom transmite un răspuns final”, a mai spus secretarul de stat.

Mediafax

Subiecte în articol: teze MEC decizie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri