Jurnalul.ro Sport Fotbal international Meciurile amânate din Serie A, reprogramate în prima săptămâna din aprilie

Meciurile amânate din Serie A, reprogramate în prima săptămâna din aprilie

 Cele şase meciuri din Serie A care au fost amânate în urma decesului căpitanului Fiorentinei, Davide Astori, au fost reprogramate pentru prima săptămână din aprilie.

Liga italiană de fotbal a decis ca partidele să se dispute în perioada 3-4 aprilie.

Este vorba despre confruntările din etapa a 27-a, care ar fi trebuit să aibă loc duminică 4 martie: Udinese-Fiorentina, Genoa-Cagliari, Atalanta Bergamo-Sampdoria, Benevento-Hellas Verona, Chievo Verona-Sassuolo, Torino-Crotone. Un alt şaptelea meci, derbyul dintre AC Milan şi Inter Milano, ar putea fi programat la o altă dată în cazul în care AC Milan ar continua în Europa League.

Davide Astori a încetat din viaţă pe 4 martie, la vârsta de 31 de ani, în urma unui infarct, într-un hotel din Udine. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri