Jurnalul.ro Ştiri Observator Medeea Marinescu, ambasador al Acordului de la Paris: Schimbările climatice - o urgenţă la nivel mondial

Medeea Marinescu, ambasador al Acordului de la Paris: Schimbările climatice - o urgenţă la nivel mondial

Schimbările climatice reprezintă o urgenţă la nivel mondial, iar soluţiile globale propuse de Acordul de la Paris nu trebuie refuzate, potrivit actriţei Medeea Marinescu, ambasadoare pentru România a Acordului. 

"S-a spus că Acordul de la Paris va afecta economia, ceea ce nu este adevărat. Tranziţia către o economie verde va crea noi locuri de muncă, noi stabilimente durabile şi dinamice, în toate sectoarele economice. De asemenea, este fals că numai ţările bogate vor face eforturi pentru susţinerea Acordului de la Paris. Acest acord este echilibrat şi flexibil, astfel încât toate ţările să îşi poată lua angajamente într-o manieră echitabilă. Şi, nu în ultimul rând, trebuie spus că Acordul de la Paris este obligatoriu, deoarece este un tratat internaţional înscris în legislaţia naţională a fiecăruia dintre cele 195 de state care l-au ratificat. Aşa cum a spus şi preşedintele francez Emmanuel Macron, schimbările climatice ne afectează deja viaţa de zi cu zi, însă nu trebuie să afecteze şi viitorul. Să redăm măreţia planetei noastre", afirmă Medeea Marinescu, conform unui comunicat transmis vineri AGERPRES de Ambasada Franţei la Bucureşti. 

Ea spune că "există mai multe afirmaţii false care circulă despre Acordul de la Paris, ceea ce poate să afectează percepţia asupra importanţei sale istorice". 

"În calitate de ambasadoare a Acordului de la Paris pentru România, consider că este de datoria mea să reamintesc ce înseamnă acest acord şi îi rog pe toţi cei care sunt prieteni ai Planetei să distribuie acest mesaj, utilizând hashtag-ul #MakeOurPlanetGreatAgain", precizează Medeea Marinescu.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: medeea marinescu acord paris
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri