Jurnalul.ro Ştiri Justitie Medic stomatolog acuzat că a cerut Casei de Asigurări decontarea unor servicii fictive

Medic stomatolog acuzat că a cerut Casei de Asigurări decontarea unor servicii fictive

de Redacția Jurnalul    |   

O femeie, medic stomatolog, a fost reținută de polițiștii din Dolj fiind acuzată că a cerut Casei de Asigurări decontarea unor servicii fictive. Prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate Dolj este de peste 98.0000 lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Dolj au reţinut, pentru 24 de ore, o femeie de 33 de ani din municipiul Craiova.

În 22 martie, având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, polițiștii au făcut şase percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova şi comuna Radovan, atât la domiciliul unor cadre medicale, cât și la sediul cabinetelor medicale în care aceștia asigură asistență medicală de specialitate.

În urma percheziţiilor, au fost identificate și ridicate înscrisuri şi medii de stocare, ce constituie mijloce de probă.

Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada mai 2022 – februarie 2023, femeia de 33 de ani, în calitate de medic stomatolog, prin completarea și depunerea unor înscrisuri nereale, ar fi indus și mențiunt în eroare reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, solicitând și decontând servicii medicale stomatologice fictive acordate unor pacienţi, inclusiv minori.

Prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate Dolj este de peste 98.0000 lei.

Femeia a fost reținută de poliţişti pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Marți, aceasta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: medic decontat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri