Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii de familie vor putea face teste antigen

Medicii de familie vor putea face teste antigen

Medicii de familie vor putea face teste antigen pentru depistarea COVID-19 și vor fi plătiți cu 50 de lei/persoană.

Conform deciziei aprobate în ședința de marți a Guvernului, medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate vor putea efectua activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2.

Aceștia vor cumpăra testele rapide antigen dintre cele care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar pentru activitatea de testare realizată vor primi un tarif de 50 de lei/persoană, care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.

Medicii de familie care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24.00 a zilei respective.

Activitatea de testare se va realiza în cadrul programului de lucru și vor beneficia de ea toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, eligibile la testare, precum şi persoanele eligibile la testare care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie, la un interval de cel puţin 48 de ore, între două testări succesive.

Persoanele eligibile pentru testare sunt cele suspecte de infectare cu virusul SARS COV2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, care se publică la adresa www.insp.gov.ro şi se actualizează periodic.

Acest nou serviciu medical realizat de către medicii de familie se va face în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare sau al furnizorului de servicii medicale în asistenţa medicală primară, în condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care se aprobă în termen de maxim 10 zile de la data intrării în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă.

Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin transfer către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.

 

 

Subiecte în articol: medici de familie teste antigen
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri